Student cercetat pentru înșelăciune după ce și-a înscenat furtul telefonului mobil ca să încaseze asigurarea

Student cercetat pentru înșelăciune după ce și-a înscenat furtul telefonului mobil ca să încaseze asigurarea
Publicat: 07/11/2012, 14:06
Actualizat: 14/02/2019, 06:35

Un student, în vârstă de 23 de ani, din București, este cercetat de polițiști după ce a mințit autoritățile anunțând că a fost tâlhărit de un bărbat care i-a luat celularul pentru a obține un telefon nou, în condițiile în care aparatul era asigurat împotriva furtului, informează Poliția Capitalei.

Potrivit anchetatorilor, tânărul a venit la poliție la sfârșitul lunii august și a declarat că, în timp ce se afla singur pe o bancă din Cișmigiu și vorbea la telefonul mobil, ar fi fost lovit din spate de un necunoscut. În urma loviturii, acesta a explicat că aparatul, în valoare de 160 de euro, i-a scăpat pe alee, iar atacatorul l-a ridicat și a fugit.

Presupusa victimă, care avea telefonul asigurat, a obținut de la anchetatori o adeverință și s-a prezentat la reprezentanța unei firme de telefonie, de unde a obținut un alt mobil.

În urma cercetărilor derulate în acest caz, polițiștii bucureșteni au reușit să stabilească faptul că reclamantul nu a fost jefuit, iar celularul a fost, în realitate, uitat de către prietena acestuia pe o bancă din Parcul Cișmigiu.

Prejudiciul cauzat prin înlocuirea telefonului mobil reclamat ca fiind furat a fost recuperat, iar polițiștii bucureșteni îl cercetează pe tânăr pentru fals în declarații și înșelăciune.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar