Studenta DISPĂRUTĂ din Iași, mesaj adresat persoanelor implicate în găsirea ei: „Mă bucur că există atâția oameni..”

Publicat: 24 05. 2023, 10:41
Maria, studenta de 20 de ani din Iași, a fost găsită după aproape două săptămâni

Maria, studenta din Iaşi, care a fost găsită după două săptămâni de la dispariţie, a transmis un mesaj pe internet.

Studenta de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, care a dispărut pe data de 9 mai, a fost găsită în cursul zilei de marţi, 23 mai.

Din primele informaţii, Maria a fost găsită în Republica Moldova şi este teafără.

În primul mesaj transmis după ce a fost găsită, Maria transmite că este bine, că nu i s-a întâmplat nimic rău în acest timp şi a mulțumit tuturor oamenilor pentru implicarea lor.

„Bună! Aș vrea să vă spun că sunt bine, m-am revăzut astăzi (marţi – n.r.) cu familia mea și nu mai sunt căutată de poliție.

Nu mi s-a întâmplat absolut nimic rău, sunt complet teafără și nevătămată.

Apreciez implicarea voastră în găsirea mea și mă bucur că există atâția oameni altruiști și plini de compasiune printre voi!”, este mesajul postat de Maria, marţi seara, pe pagina de Facebook.

Polițiștii continuă verificările pentru clarificarea întregii situații, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Tânăra a fost dată și în urmărire internațională

De altfel, mama tinerei declară că știe că fata este în viață, dar nu cunoaște detalii despre perioada în care Maria a fost dispărută de acasă.

Din primele informații, se pare că Maria Gheorghiu ar fi fost găsită în Republica Moldova, este bine și va ajunge la părinți după ce va fi audiată de poliție, potrivit Antena3.ro.

În acest timp, tânăra a fost dată şi în urmărire internaţională.