Prima pagină » Știri » Studenţii de la Academia de Poliţie se plâng că primesc mâncare proastă și cu gândaci

Studenţii de la Academia de Poliţie se plâng că primesc mâncare proastă și cu gândaci

Studenţii de la Academia de Poliţie se plâng că primesc mâncare proastă și cu gândaci

Studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti se plâng de mâncarea pe care o prmesc. Mai multe fotografii au fost trimise liderului unui sindicat al polițiștilor, iar într-o farfurie se vede un gândac negru.

Fotografiile au fost postate în mediul online de liderul unui sindicat al polițiștilor. Timp de două săptămâni, acesta a luat legătura cu mai mulți studenți ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, iar ei spuneau același lucru: mâncare proastă, mult sub ceea ce se oferă, spre exemplu, persoanelor aflate în arest preventiv (care, cel puţin în judeţul Olt, au şansa să primească mâncarea în sistem catering). Din porţiile oferite studenţilor aproape că lipseşte proteina. Incredibil este faptul că studenții au primit și gândaci în farfurie.

Foto: Adevarul.ro

„N-au ce să facă, ce pot ei să facă?! Ce faci, începi din anul I cu reclamaţiile? Cum o mai duci acolo?!“, a precizat liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, potrivit Adevărul.ro.

Reprezentanții instituţiei de învăţământ au declarat că studenţii primesc: la micul dejun – specialităţi din carne, produse lactate, produse de băcănie, cereale, lapte, ceai, cafea etc.; la prânz – ciorbe sau supe, friptură de pui, porc, vită, peşte, cu diverse garnituri, şi desert (fructe, ciocolată, biscuiţi); seara – mâncare gătită însoţită de compot, iaurt, macarone cu brânză etc.

„Ar trebui să fie o mâncare de calitate care să ne ţină oamenii pe care îi instruim, în perioada de instruire, în primul rând sănătoşi, pentru că aia nu e o mâncare sănătoasă, şi în al doilea rând să le asigure aportul necesar pentru desfăşurarea activităţilor. Pentru că pe lângă activităţile educative sunt activităţile de abilităţi, de probe sportive, plus că au de făcut curăţenia, ei, practic, îndeplinesc şi activităţi de deservire. (…) Noi nu spunem că vrem să le dea trufe sau şampanie la masă. Mâncarea care este prevăzută în acel meniu să arate, însă, conform descrierii din meniu. Mâncarea aceea de cartofi nu ştiu ce poate să fie la meniul de seară. Ăla e gulaş de vită cu cartofi? Şi carnea unde e?“, întreabă liderul SNPPC Olt, Cristel Ioţu, comentând astfel ceea ce se vede într-o fotografie trimisă de un student.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?