Studenții de la Politehnică contestă titlul acordat Patriarhului Daniel
Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel, care inițial era programată să se desfășoare în Sala Senatului de la Rectoratul universității, a fost mutată pe ultima sută de metri la Reședința Patriarhală. Biroul de presă al Patriarhiei a explicat schimbarea invocând „motive personale”.
Anunțul acordării distincției a luat prin surprindere studenții universității, unii dintre ei solicitându-le informații reprezentanților din Senatul UPB, care, la rândul lor, au cerut răspunsuri conducerii forului.
„Sunt membru de 2 ani și nu am asistat la așa ceva. Hotărârea e mai veche de atât”, a declarat pentru HotNews Daniel Floarea, unul dintre studenții membri în Senatul UPB.
Întrebat dacă membrii Senatului UPB au fost infomati cu privire la dată luării acestei hotărâri, Daniel Florea a precizat că deocamdată nu, dar că președinta Senatului UPB Ecaterina Andronescu le-a transmis că o să le prezinte actele respective.
Cătălin Popa, membru în Senatul UPB până în urmă cu câteva săptămâni, povestește și el că, în cei doi ani în care și-a reprezentat colegii în forul universității, nu a luat parte la discuții pe tema acordării titlului de Doctor Honoris Causa șefului Bisericii Ortodoxe Române.
„În acest interval, nu țin minte să se fi aprobat sau discutat ceva legat de acordarea titlului Patriarhului Daniel. Am lipsit la ultimele două ședințe. Dar din câte am auzit de la colegi, nici atunci nu s-a discutat nimic”, a explicat Cătălin Popa.
Fostul ministrul al Educației Ecaterina Andronescu, președintele Senatului UPB, a declarat pentru HotNews.ro că va avea o întâlnire cu membrii Senatului în următoarele zile și că va caută în regisrul cu procese verbale datele de înregistrare ale ședinței în care s-a luat această decizie.
Ecaterina Andronescu spune că decizia a fost luată în Senatul UPB cu ocazia pregairii unui eveniment din octombrie 2013, când Politehnică a sărbătorit 195 de ani de la primele cursuri de inginerie din România, și că Patriarhul a refuzat să primească titlul la acea dată.
„Politehnică, în anul 2013, a aniversat 195 de ani de la înființarea primei școli de ingineri hotarnici din București, din care noi ne revendicăm. Atunci s-a luat o decizie de a acordă titlul de Honoris Causa Regelui Mihai, președintelui Academiei Române prof. Haiduc, guvernatorului Băncii Naționale dl. Isărescu, și Patriarhului, în 2013. Patriarhul nu a vrut să îl primească atunci, pentru a spus ‘o să stabilesc eu dată mai încolo, când o să crească catedrala’, asta ne-a spus atunci. Că urmare ne-a cerut să organizăm ceremonia acum. Nu a mai venit la ceremonie, după cum știți, la câteva ore după ce ne-a anunțat un consilier al domniei sale că programul nu îi permite să vină la ceremonie, ne-a dat un telefon să ne roage să mergem să îi acordăm titlul acolo, ceea ce am și făcut”, a declarat Ecaterina Andronescu.