Studenții din România au început mișcarea OCCUPY: „Universitățile sunt pentru studenți”. Care sunt revendicările tinerilor care dorm în amfiteatre
Scânteia a pornit de la studenții din Timișoara, care s-au organizat și au ocupat Amfiteatrul 13 al Universității de Vest sub deviza „Azi în Timișoara, mâine în toată țara”. Vlad D. Cherecheș, student la Timișoara și vicepreședinte educațional al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din Romania (ANOSR) a povestit prin Skype pentru gândul care sunt motivele pentru care tinerii au decis să nu mai părăsească amfiteatrele.
„În ultimele săptămâni, am discutat cu studenții ce ar trebui noi să facem astfel încât studenții să reobținem dreptul de a alege rectorul în proporție de cel puțin 25%. Până în 2011, studenții participau în proporție de 25% la alegerea rectorului. După 2011, după schimbarea legii educației am pierdut acest drept”, a spus Vlad D. Cherecheș. Deși e cea mai importantă, aceasta nu e singura revendicare a studenților. Ei cer și 6% din PIB pentru educație.
„Sloganul nostru este că universitățile sunt pentru studenți și aici încercăm să identificăm toate problemele noastre din sistemul educațional, să venim cu propuneri, să venim cu soluții pe care să le aducem în fața opiniei publice și a partenerilor decidenți”, a spus Vlad D. Cherecheș pentru gândul.
Tinerii spun că nu vor să perturbe procesul de învățământ, motiv pentru care au ocupat amfiteatrul A13, mai liber un pic, iar studenții care vor să meargă la cursuri să poată face acest lucru.
„E foarte important să vină și alți studenți alături de noi, noi am început aseară, au fost și la Galați, sperăm să ni se alăture și Iașul, Clujul, Bucureștiul. Trebuie să arătăm decidenților că suntem uniți, dacă suntem izolați și se întâmplă doar în Timișoara nu se întâmplă nimic. Vrem să le demonstrăm decidenților că ne pasă de viitorul României, iar revendicările noastre nu sunt pentru noi, sunt pentru România”, arată Cherecheș.
Studenții sunt hotărâți să continue procesul până când decidenții politici le vor răspunde la revendicări.
„Noi putem să stăm aici în amfiteatru o săptămână, o lună, două-trei, până ni se va răspunde . Putem să găsim și alte forme creative de protest, deja în Timișoara vom organiza și alte forme de protest pentru că vrem să menținem presiune. Prima revendicare și cea mai importantă este cea cu procentul pentru alegerea rectorului, ne așteptăm ca legea educației să fie modificată de urgență, iar pe partea bugetară să avem procentul cerut pentru educație. În fiecare an noi avem aceeași poveste, avem negocieri privind banii pentru educație, dar nu primim decât vorbe în vânt”, a mai arătat Cherecheș.
Studenții nu s-au mulțumit numai cu ocuparea amfiteatrului, ci au mers miercuri și la Prefectura Timișoara pentru a protesta. Ei și-au banderole negre la gură și au afișat pancarte cu mesaje precum „Vrem 25%”.
Credit Foto: Pagina de Facebook Studenții ocupă universitățile!
Protestului de la Timișoara s-au alăturat și studenții de la Galați. Aici, aproximativ 70 de studenți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați au ocupat și ei, începând de marți seară, unul dintre amfiteatrele instituției, unde vor sta până la sfârșitul săptămânii și unde și-au adus pături, cafea și apă. reprezentanții universității spunând că îi sprijină în soluționarea problemelor.
Președintele Ligii Studenților Galați, Ionuț Dumitrașcu, a declarat că, pe parcursul zilei de miercuri, prin rotație, în amfiteatru s-au aflat câte 15 studenți.
În continuare, până la sfârșitul acestei săptămâni, a precizat Dumitrașcu, studenți ai Universității „Dunărea de Jos” vor sta în amfiteatru, inclusiv peste noapte.
„Este prima dată când se desfășoară un astfel de protest. S-a început marți seara, la ora 19.00. Am ocupat un amfiteatru din universitate și nu îl vom părăsi până la sfârșitul săptămânii. Aseară (marți seară – n.r.) au fost 70 de studenți la început, au rămas aproximativ 20 peste noapte; și-au adus pături, cafea, apă. Acum sunt tot cam așa, pentru că sunt cursuri la care ei trebuie să ajungă”, a afirmat Ionuț Dumitrașcu.
Potrivit ANOSR, proteste ale studenților au loc și la Universitatea Maritimă din Constanța.
Studenții au făcut un grup pe Facebook Studenții ocupă universitățile! unde pun fotografii cu se ce întâmplă în universitățile care aderă la protest. Aici, au postat forografii din care reiese că au ocupat Facultatea de Istorie și studenții de la Universitatea din București.
Credit Foto: Pagina de Facebook Studenții ocupă universitățile!
Dacă la protestele trecute ale studenților rectorii nu erau de acord cu astfel de manifestări, de această dată conducerea universităților îi susține pe studenți. Rectorul Universității de Vest, Gabriel Pîrtea a declarat că e alături de studenți și că le susține revendicările lor.
„Suntem alături de studenții noștri, precum și de cei din întreaga țară, în rezolvarea unor deziderate comune. Ne dorim acel procent de 6% din PIB pentru educație, îl considerăm absolut necesar pentru viitorul educației românești și al tinerilor noștri. Am ieșit de nenumărate ori public, dar și în întâlnirile de lucru la nivel de organisme decizionale, cu această solicitare. Nu este o problemă ușor de rezolvat, dar împreună avem mai multe șanse”, a spus Gabriel Pîrtea într-o declarație de presă.
IATĂ CARE SUNT REVENDICĂRILE STUDENȚILOR:
– Creșterea finanțării educației și asumarea reală de către Parlamentul și Guvernul României a alocării a 6% din PIB pentru Educație, așa cum prevede legea;
– Includerea studenților în proporție de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor și includerea acestora în aceeași proporție în Consiliile Departamentelor din facultăți – locul în care se iau decizii cu privire la curricula și planurile de învățământ;
– Creșterea investițiilor în servicii pentru studenți: creșterea burselor, în special a burselor sociale, investiții în construcții de noi cămine și cantine și investiții în repararea și modernizarea celor existente;
– Implementarea reală a unui învățământ centrat pe student, profesorii nemaifiind simpli oratori a unor cursuri prăfuite de timp, ci cei care creează medii de învățare pentru studenți pentru ca aceștia să dobândească abilități și competențe, învățând cum să folosescă informațiile de la curs, nu doar să le reproducă;
– Reforma curriculară din universități, pentru a face programele de învățământ relevante pentru piața muncii și pentru nevoile și interesele studenților de azi;
– Implicarea studenților în toate procesele de asiguare a calității, la nivel intern și extern, atât la evaluari ale instituțiilor de învățământ superior, cât și în evaluări ale programelor de studii;
– Respectarea de către universități și Ministerul Educației și Cercetării Științifice a „Statutului Studentului”, care conține toate drepturile și obligațiile studenților, și depunerea de eforturi pentru sancționarea universităților care încalcă flagrant drepturile studenților;
– Respectarea dreptului la liberă exprimare a studenților de către universități și Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin asumarea rolului de cultivator al spiritului critic în rândul noilor generații, în contextul în care tot mai mulți studenți care au curajul să spună problemele din universități sau mediul universitar românesc sunt sancționați.
Credit Foto: Pagina de Facebook Studenții ocupă universitățile!