30% din persoanele vindecate de coronavirus vor avea cel puțin 6 luni probleme respiratorii cornice. Este noul scenariu îngrijorător care vine de la Societatea Italiană de Pneumologie și vizează inclusiv pacienții tineri, relatează Mediafax.
Practic, cicatricea lăsată pe plămâni de Covid-19 poate duce la probleme respiratorii ireversibile și vor constitui o nouă patologie de mâine, scrie la La Repubblica.
Luca Richeldi, președinte al Societății Italiene de Pneumologie, avertizează că este vorba de o „nouă urgență sanitară” și va fi nevoie de consolidarea secțiilor de Pneumologie.
„La mulți pacienți Covid-19 care au fost internați sau intubați observăm dificultăți de respirație după externare care ar putea dura mai multe luni, iar datele anterioare colectate arată că supraviețuitorii bolii, la distanță de șase luni, au avut încă anomalii pulmonare vizibile și modificările ale funcției respiratorii. Este vorba despre o capacitatea respiratorie mai redusă, rezistență mai slabă a mușchilor și, mai presus de toate, o rezistență mai mică la efort”, spune Richeldi.
Practic, problemele respiratorii ar putea să apară chiar și după o simplă plimbare.
„Aceste probleme au apărut și la pacienții tineri, cu o incidență cuprinsă între 30 și 75% din cazurile evaluate”, a spus pneumologul Angelo Corsico.
În Pavia, o clinică post-Covid dedicată pacienților externați din Policlinica San Matteo este deja activă din 27 aprilie, adaugă Corsico. Datele preliminare după analizele făcute la cei de aici par să confirme primele observații din China cu privire la Covid-19: mai mulți pacienți externați au încă insuficiență respiratorie cronică și alte probleme.