Prima pagină » Știri » STUDIU. Două treimi dintre români cred că infracționalitatea va creşte în contextul pandemiei de COVID-19. Procent îngrijorător de mic atunci când vine vorba de încrederea în Guvern

STUDIU. Două treimi dintre români cred că infracționalitatea va creşte în contextul pandemiei de COVID-19. Procent îngrijorător de mic atunci când vine vorba de încrederea în Guvern

STUDIU. Două treimi dintre români cred că infracționalitatea va creşte în contextul pandemiei de COVID-19. Procent îngrijorător de mic atunci când vine vorba de încrederea în Guvern

Potrivit rezultatelor celui mai nou sondaj IRSOP despre momentul actual şi despre cum va fi după pandemia de COVID-19, 59 la sută dintre români cred că infracționalitatea va creşte pe fondul actualului context, iar teama cu privire la efectele și provocările #coronacrizei economice îi caracterizează pe 54 la sută dintre intervievați.

„Aproape două treimi (59%) (n.r. – dintre intervievați) cred că infracționalitatea va creşte, în timp ce numai 8% (n.r. – dintre respondenți) cred că o să scadă. Procentele sugerează că majoritatea oamenilor trăiesc cu sentimentul că nu vor fi în siguranță. Un stres în plus care se adaugă la dificultățile vieții”, se precizează în rezultatele studiului IRSOP, date publicității luni, 13 aprilie 2020. „Teama predomină la 54% din populație. Procentul mare înseamnă că frica va persista multă vreme şi va afecta cererea pentru produse şi servicii. Teama nu va trece decât odată cu apariția remediului medical. Oamenii vor fi sensibili mai ales la mesaje de compasiune”.

De asemenea, despre subiectul corupție în #coronacriza, 90% dintre respondenți au fie părerea că va rămâne la nivelul actual (adică mare), fie că va creşte şi mai mult.

În ceea ce privește durata crizei, cei de la IRSOP au constatat că marea majoritate a respondenților, mai exact 81% dintre aceștia, consideră că actuala criză va fi lungă şi grea.

„Perspectiva sumbră amplifică îngrijorarea şi poate să paralizeze acțiunea şi inițiativele individuale pe termen scurt şi mediu”, susțin cercetătorii.

Doar jumătate dintre români au încredere în Guvern

Rezultatul studiului relevă totodată un fapt îngrijorător, și anume acela că doar jumătate (sau 50%) dintre respondenți apreciază performanța actuală a Guvernului.

„Avalanşa de ştiri negative şi invocarea continuă a amenințărilor mari care ne aşteaptă în perioada următoare produc nelinişte, iar autoritățile sunt taxate pentru ceea ce nu fac bine dar şi pentru ceea ce nu pot face bine”, susțin cei care au realizat sondajul.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană (UE) este percepută ca o sursă de siguranță. Mai mult de jumătate (52%) vor ca România să strângă mai puternic relațiile cu UE, 14% preferă Rusia, 13% SUA şi 7% China, restul au alte preferințe.

„Procentul mare arată că UE nu rivalizează cu alte puteri globale în preferințele românilor şi că oamenii vor fi deschişi să accepte nu numai avantajele ci şi regulile UE”, afirmă cei care au efectuat studiul.

Şocul subminează încrederea în viitor

Conform precizărilor, majoritatea celor intervievați (86%) consideră că după ce trece pandemia, viața va fi dificilă multă vreme. Sentimentul sugerează că oamenii vor aştepta mai mult de la stat decât de la succesul prin forțe proprii.

În ceea ce privește stabilitatea economică, printre cei intervievați predomină convingerea că va creşte numărul falimentelor (55%) şi distrugerea locurilor de muncă (52%).

„Adică recesiune, care înseamnă spaime legate de subzistență şi probabil un nou val de populism”, completează cei care au realizat sondajul.

Totodată, finanțele țării sunt percepute ca mai mult decât fragile. Astfel, majoritatea celor care au răspuns studiului cred că vor creşte atât inflația (67%), cât şi Euro (61%).

În ansamblu, 54% dintre respondenți cred că nivelul de viață va scădea, 31% că va rămâne la fel, iar 14% speră că o să crească. Sentimentul că viața se deteriorează are de obicei consecințe politice şi electorale.

Totuşi, se conturează şi o tendință pozitivă. Mai mult de o treime (36%) cred că haosul din sănătate va scădea. Oamenii încep să spere că încercările prin care trece sistemul de sănătate şi măsurile întreprinse vor avea efecte sistemice pozitive pe termen lung.

Strategia post-criză

Românii care au participat la studiu cred că, după pandemie, Guvernul ar trebui să se ocupe cu prioritate de crearea de locuri de muncă (42%) şi de sprijinirea firmelor româneşti (35%).

Pe de altă parte, încurajarea consumului prin eventuale stimulente financiare pare să aibă puțini adepți (8%) şi probabil că stimularea consumului va fi şi dificilă în contextul persistenței anxietății colective.

IRSOP a intervievat telefonic 768 de persoane între 6 şi 11 aprilie.

Eşantionul este reprezentativ la nivel național pentru întreaga populație în vârstă de peste 18 ani din România.

Toleranța de eşantionare este de ± 3,6%.

Sursă foto: Shutterstock/caracter ilustrativ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?