STUDIU în Italia: 99.2% dintre persoanele decedate din cauza coronavirusului aveau alte boli asociate
Peste 99% dintre persoanele infectate cu coronavirus și care au decedat în urma complicațiilor aveau și alte boli asociate, arată un studiu realizat de Autoritatea Naţională de Sănătate din Italia, potrivit Bloomberg, citat de Observator.tv.
Astfel,vârsta medie a persoanelor decedate în Italia şi testate pozitiv la noul coronavirus era de 75,9 ani, bărbaţii reprezentând 70% din numărul total al decedaţilor, a comunicat miercuri Institutul superior de sănătate (ISS), în cea mai recentă statistică, transmite AFP.
Pe un eşantion de 2.003 pacienţi decedaţi, din totalul celor 2.503 înregistraţi până marţi inclusiv, 707 se aflau în grupa de vârstă 70-79 ani, 852 în grupa 80-89 ani, iar 198 aveau peste 90 ani, precizează ISS, citat de Agerpres.
Printre patologiile cele mai frecvente ale pacienţilor decedaţi se numără hipertensiunea arterială, diabetul şi cardiopatia ischemică. Potrivit ISS, 48,5% dintre decedaţi sufereau de trei sau mai multe dintre aceste patologii, iar 25,6% de două patologii.