Locul unde timpul trece cu 9% mai lent. În această locație are loc o dilatare MISTERIOASĂ
Un studiu dezvăluie locul în care timpul se mișcă cu 9% mai lent, pentru majoritatea oamenilor. În această locație are loc o dilatare misterioasă.
Știința a confirmat: timpul încetinește atunci când te afli în sala de sport, mai exact pe o bicicletă eliptică.
În cadrul unui studiu, subiecții au pedalat la o bicicletă staționară și, la anumite intervale de timp, au fost puși să estimeze timpul. Rezultatele arată că participanții au estimat un timp cu aproximativ 8-9% mai rapid decât cel real, ceea ce indică faptul că ceasul a părut să se miște mai încet pentru ei.
Acest studiu se concentrează pe percepțiile și explicațiile psihologice, dar corpul uman trece printr-o multitudine de schimbări fizice în timpul exercițiilor fizice, scrie Popular Mechanics.
Studiul este mic, cu doar 33 de participanți, dar echipa de cercetare spune că o serie de detalii și descoperiri ale metodei lor sunt noi, adică fără precedent în cercetarea existentă, iar aceste constatări vor conduce la studii suplimentare.
Studiul apare în revista Brain and Behavior. Cei patru cercetători – atât din Olanda, cât și din Anglia – se concentrează pe psihologia sportului în discuția lor. Ei sugerează că atleții au nevoie de „ceva” care să le capteze atenția pentru a rămâne în zona activă și în afara zonei de plictiseală.
„Trebuie depusă mai multă muncă pentru a dezvălui în continuare rolul stimulilor externi, intensitatea exercițiului și durata asupra percepției timpului în timpul exercițiului”, conchid cercetătorii. „Toți acești factori afectează sincronizarea, ritmul și finalizarea cu succes a rezultatelor optime ale activităților fizice.”
Ei sugerează că tehnicile mai noi, cum ar fi iluminarea temporizată, pot ajuta la susținerea obiectivelor sportivilor.