STUDIU: Majoritatea românilor n-ar vota o femeie președinte și nu vor un homosexual în familie
Peste jumătate dintre români nu ar vota o femeie președinte, iar 60 la sută nu ar accepta ca o persoană cu o altă orientare sexxuală să le fie rudă, potrivit unui studiu privind atitudinea populației României față de discriminare, lansat de CNCD.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a lansat, marți, de Ziua Mondială a Drepturilor Omului, studiul „Percepții și atitudini ale populației României față de fenomenul de discriminare în 2013”.
Cercetarea arată că cei mai mulți români nu ar vota persoane de etnie sau religie diferită, cu dizabilități sau o orientare sexuală diferită pentru funcții importante în administrația locală, centrală sau europeană.
Totodată, 54 la sută nu ar vota o femeie, iar 59 la sută nu ar vota un bărbat sub 35 de ani pentru funcția de președinte al României.
Numai 10 la sută dintre respondenți ar vota o persoană cu o altă orientare sexuală, 14 la sută ar vota un candidat rom, iar 15 la sută, unul de etnie maghiară.
Pe de altă parte, 60 la sută dintre români nu ar accepta să le fie rudă o persoană cu altă orientare sexuală, 58 la sută nu ar accepta un rom, 54 la sută – o persoană de culoare, 52 la sută – un maghiar sau un imigrant, 50 la sută – o persoană infectată cu HIV/SIDA, tot 50 la sută – un evreu, 46 la sută – un german, 44 la sută – o persoană cu dizabilități, 42 la sută – o persoană de altă religie sau cu o boală cronică, 36 la sută – o persoană fără venituri.
Politicienii sunt cel mai des indicați drept persoane care discriminează, de către 76 la sută dintre respondenți, în timp ce oamenii obișnuiți discriminează în opinia a 68 la sută dintre participanții la studiu, companiile pentru 61 la sută, iar instituțiile statului pentru 60 la sută dintre respondenți.
Numai doi din 10 respondenți s-au simțit vreodată discriminați, cel mai adesea pe baza vârstei (30 la sută), statutului social (28 la sută), venitului (26 la sută), a faptului că provin din mediul rural (18 la sută) și a etniei (18 la sută).
Cele mai discriminate categorii, în opinia respondenților, sunt romii, persoanele infectate cu HIV/SIDA, persoanele cu dizabilități, dependenții de droguri, minoritățile sexuale și copiii instituționalizați. Cei mai mulți respondenți spun că romii sunt discriminați la școală, la serviciu și în spitale.
Șapte din 10 respondenți consideră că este mai greu pentru romi, ca și pentru persoanele infectate cu HIV/SIDA să-și găsească o slujbă. De asemenea, peste jumătate dintre participanții la studiu au răspuns că le este mai greu să se angajeze și locuitorilor din mediu rural (57 la sută) și imigranților (52 la sută).
Cei mai mulți respondenți consideră că femeile nu sunt în general în dezavantaj față de bărbați. Însă 37 la sută dintre români cred că un bărbat este avantajat în obținerea unui loc de muncă și a unui anumit venit, 35 la sută cred că acest lucru se întâmplă la încheierea afacerilor, 29 la sută consideră că femeile sunt dezavantajate în ceea ce privește promovarea la locul de muncă, iar 24 la sută cred că acest lucru se întâmplă la repartizarea treburilor casnice.
Minoritățile naționale reprezintă o amenințare pentru România în mare și foarte mare măsură, spun 21 la sută dintre cei intervievați, 31 la sută consideră că acestea reprezintă mai degrabă o problemă, nu o amenințare, iar 29 la sută consideră că nu reprezintă nici o problemă, nici un avantaj.
Pe de altă parte, 39 la sută dintre respondenți cred că minoritățile au o contribuție pozitivă în anumite regiuni și pentru anumite ocupații, iar 31 la sută le văd ca pe o resursă valoroasă pentru România.
Romii sunt descriși de respondenți drept hoți, infractori (20 la sută), leneși, dezinteresați și indiferenți (11 la sută), needucați și necivilizați (8 la sută), în timp ce etnicii maghiari sunt descriși ca fiind răi, ostili și invidioși (10 la sută), rasiști, șovini și naționaliști (6 la sută), dar și harnici (5 la sută).
Principalele soluții pentru integrarea populației rome în societatea românească ar fi educarea și accesul acesteia pe piața muncii, în opinia participanților la studiu.
Totodată, dintre participanții la studiu, 68 la sută au auzit de Holocaust, cei mai mulți definindu-l drept „exterminarea evreilor de către germani”, și 51 la sută cred că acest fenomen a avut loc și în România.
Cei mai mulți dintre cei intervievați – 88 la sută – au spus că auzit de fenomenul discriminării, în timp ce 67 la sută dintre respondenți cred că acest fenomen este foarte frecvent în România.
Aproape jumătate dintre români cred că discriminarea nu este sancționată legal, 28 la sută cred că este sancționată prin amenzi, iar 5 la sută – prin închisoare. Mai puțin de o treime dintre respondenți spun că știu cum să acționeze din punct de vedere legal în cazul în care sunt discriminați, deși răspunsurile lor sunt destul de vagi.
Mai mult de jumătate dintre respondenți au auzit de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), dar numai unul din 10 a auzit și de un caz în care acestă instituție a intervenit.
Pentru prevenirea discriminării, românii cred că ar trebui create programe educaționale (85 la sută), formați funcționarii publici (74 la sută), dar și aplicate amenzi mai stricte (70 la sută).
În cadrul studiului, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în perioada 25 octombrie – 16 noiembrie 2013, au fost intervievate, față în față, la domiciliu, 1.415 persoane cu vârste de peste 18 ani. Marja de eroare este de plus/minus 2,65 la sută.