STUDIU. Părinții nu duc copiii la medic la debutul bolii, preferând să aplice „leacuri băbești”

Studiul „Cunoștințele, atitudinile și practicile familiilor și persoanelor care îngrijesc copii cu vârsta între 0-6 ani” arată că nivelul de cunoștințe ale părinților cu privire la etapele de dezvoltare fizică și psihologică a copilului este în general scăzut. Părinții apreciază starea copilului prin raportare la alți copii de vârstă asemănătoare, iar părerea medicului reprezintă doar pentru 8,2 la sută dintre părinți un element important în evaluarea stării de dezvoltare fizică a copilului, se mai arată în cercetare.

Cu toate acestea, în opinia părinților, copiii sunt considerați în general sănătoși, iar această afirmație se bazează pe frecvența scăzută a îmbolnăvirilor din ultimul an.

ACTUALITATE Valentin Stan: Dacă în instanță se invalidează dosarul lui Georgescu, nu rămâi cu nimic în țara asta.

06:30

EXCLUSIV Detalii uluitoare din dosarul furtului de sute de mii de lei din conturile asociațiilor de proprietari din București. Cum funcționează caracatița firmelor care administrează blocurile, dar fug cu fondurile. „Vin la pachet cu contabil și cu cenzor”

06:00

„Prezentarea copilului la medic nu are loc de la primele semne de boală, ci uneori părinții aplică «leacuri băbești» sau tratamente alopate și antibiotice, fără consultarea unui specialist. De exemplu, în cadrul prezentului studiu, părinții declară că nu duc copiii la medic de la primele semne de boală în procent de: 19,2 la sută în caz de febră, 28 la sută în caz de tuse, 32,6 la sută în caz de diaree și 14,2 la sută în caz de traumatisme/accidente. Riscurile la care copiii sunt expuși sunt foarte ridicate prin neacordarea atenției cuvenite simptomelor cum ar fi tuse și febră, prin administrarea unor tratamente pe baza experienței anterioare, a discuțiilor cu vecini și prieteni sau pe baza altor recomandărilor, fără consultarea medicului”, se arată în studiu.

Dintre persoanele care au apelat la un consult medical, 83 la sută au apelat serviciul special de urgențe 112. De altfel, persoanele care trăiesc în mediul rural și cu un nivel de educație mai scăzut sunt mai degrabă cele care apelează serviciile speciale de urgență.

„Sarcina de a duce copilul la medic este preponderent asociată mamei, ținând cont de faptul că în 71,8 la sută dintre cazuri mamele sunt cele care însoțesc copilul la medic, în timp ce doar 3,1 la sută dintre tați preiau această sarcină. Cu toate acestea, faptul că în 22,3 la sută dintre cazuri ambii părinți însoțesc copilul la medic poate sugera că distribuția rolurilor în familie începe să descrie împărțirea sarcinilor și responsabilităților între părinți”, se mai arată în studiu.

Copiii din familiile rome, mai puțini afectați

De asemenea, aproape toți participanții la studiu (96,8 la sută), părinți sau persoane de îngrijire, afirmă că au vaccinat copiii, însă studiul nu oferă informații cu privire la realizarea unei scheme de vaccinare complete.

„Practica de vaccinare a copiilor este mai puțin frecventă în rândul familiilor de etnie romă. O treime dintre părinți nu cunosc scopul vaccinării și sunt puțini părinți care au cunoștințele necesare despre vaccinuri pentru a înțelege cum funcționează și de ce administrarea acestora este importantă pentru copii. Au fost identificați și părinți care consideră vaccinurile ineficiente sau periculoase, în special în rândul persoanelor din mediul urban și cu un nivel ridicat de educație”, se mai arată în documentul citat.

În ceea ce privește copiii cu dizabilități, dintre cei 5,6 la sută părinți care au afirmat că au astfel de copii, doar jumătate (2,6 la sută) au obținut o încadrare în grad de handicap, deși o întârziere sau o lipsă a diagnosticării produce efecte negative asupra dezvoltării copiilor.

Inițiatorii studiului au mai remarcat că interacțiunile dintre copii în cadrul jocului sunt încă, într-o măsură destul de ridicată, stabilite de părinți, care consideră că este mai bine că ei să decidă în locul copiilor.

„A fost observată segregarea pe criterii etnice a interacțiunilor pe care copiii le au, practicile discriminatorii devenind mai frecvente odată cu creșterea nivelului de educație a părinților, aceștia considerând inoportune interacțiunile copiilor lor cu copii de altă etnie. Prin urmare, nivelul ridicat de educație nu este neapărat un indicator pentru acceptarea diversității și evitarea discriminării”, spun specialiștii.

Studiul a mai arătat că doar jumătate (50,3 la sută) dintre copiii cu vârste între zero și șase ani cuprinși în studiu participă la o formă de educație timpurie, marea majoritate a acestora frecventând grădinița, în timp ce restul sunt înscriși la creșe sau în centre de zi.

„Participarea diferită la educație preșcolară poate fi influențată de diferențele de statut socio-economic, fiind mai mică în cazul familiilor defavorizate și a celor în care nivelul de educație al părinților este relativ scăzut. Această tendință poate fi determinată și de alte cauze, precum lipsa infrastructurii, a instituțiilor sau a locurilor disponibile în cadrul acestora, sau de percepția pe care o au părinții despre instituțiile antepreșcolare. Unii dintre părinții intervievați apreciază că educația timpurie în cadrul instituțional ar trebui să înceapă după ce copiii împlinesc vârsta de doi ani, trimiterea copiilor la creșă fiind considerată nerelevantă pentru dezvoltarea copilului”, se mai arată în documentul citat.

O altă situație îngrijorătoare este dată de faptul că 20,3 la sută dintre părinți lasă copiii nesupravegheați zilnic pentru o jumătate de oră, 9,5 la sută îi lasă singuri până la o oră, în timp ce 5,1 la sută și 1,8 la sută îi lasă pe copii între o oră și trei ore, respectiv peste trei ore singuri.

În privința alocării unui timp dde joacă cu prorpii copii, tații alocăun timp mai redus jocului cu copiii, ceea ce poate ridica o problemă din perspectiva internalizării unor roluri sociale cheie în formarea echilibrată a identității copilului, se mai arată în cercetare.

Majoritatea părinților declară că înțeleg importanța relațiilor de afecțiune, a comunicării dintre părinți și copii. Pentru persoanele sărace, penru cele din mediul rural și pentru cele de etnie romă, necesitatea comunicării și a dovezilor de afecțiune care conduc la dezvoltarea siguranței emoționale a copilului sunt aspecte a căror importanță a fost identificată ca fiind relativ scăzută.

„Lipsa de înțelegere a acestor nevoi psihologice are ca o explicație probabilă faptul că unii părinți au fost la rândul lor crescuți astfel, fără favorizarea dialogului și a manifestărilor afective. Luatul copilului în brațe nu este o practică generalizată în familiile intervievate. 87% dintre subiecții afectați de sărăcie spun că și-au luat copilul în brațe în ziua interviului. Dacă ne referim doar la tați, aceștia își iau copiii în brațe copii doar în proporție de 51%”, se mai arată în studiu. Cu cât crește nivelul de educație al mamei, crește și importanța acordată nevoii copiilor de a fi în contact fizic cu părinții. Datele prezentate pot indica o cunoaștere scăzută a nevoilor de dezvoltare copiilor în perioada timpurie, dar și reproducerea unor modele familiale tradiționale, în care contactul fizic cu copiii este limitat.

Studiul a fost făcut pe un eșantion format din 1.420 de părinți și persoane care se ocupă de îngrijirea copiilor, care aveau la momentul culegerii datelor cel puțin un copil cu vârste între zero și șase ani.