SUA. Noi imagini cu arestarea lui George Floyd / Polițiștii îi ignoră pe martori, care le cereau să nu îl omoare și să verifice starea bărbatului (VIDEO)
O nouă filmare cu arestarea lui George Floyd a fost făcută publică în Statele Unite. În imagini se poate vedea cum polițiștii din Minneapolis au ignorat cererile martorilor de a verifica starea lui George Floyd, în timp ce polițistul Derek Chauvin stătea cu genunchiul pe gâtul său.
În filmare, Tou Thao, colegul lui Chauvin, apare certându-se cu pietonii, în timp ce Chauvin este în spatele său, cu genunchiul pe gâtul lui Floyd, informează Digi 24, care citează The Independent.
„Nu s-a mișcat. Nu s-a mișcat nici măcar o dată”, îi spune un pieton neidentificat lui Thao. „O să-l lași să-l omoare în fața ta?”, îl întreabă pietonul pe Thao.
Un alt martor, care a sunat la serviciul de urgență în timp incidentului, îi cere lui Thao să-i verifice pulsul lui Goerge Floyd.
„Verifică-i pulsul acum și spune-mi cât este”, îi spune lui Thao.
Polițistul Tou Thao îți menține poziția între martori și Chauvin, iar George Floyd rămâne nemișcat pe asfalt.
Martorul care îi cerea lui Thao să-i verifice pulsul lui Floyd spune că acesta „abia se mișca când mișca” când a ajuns el la fața locului. „Știu, ei i-au făcut asta”, adaugă un alt bărbat, arătând spre Chauvin.
Ben Crump, un avocat al familiei Floyd, a postat clipul video pe Instagram, duminică, spunând că este „mai mult decât tulburător și mai greu de privit decât primul clip”.
Filmarea de peste patru minute se încheie cu sosirea unui echipaj de ambulanța și urcarea lui George Floyd pe o targă.
ATENȚIE, IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL!
Cei patru agenți de poliție implicați în caz au fost concediați după moartea lui George Floyd, pe 25 mai, iar Derek Chauvin a fost pus sub acuzare pentru omor și omor prin imprudență. Tou Thao, Thomas Lane și J alexander Kueng au fost acuzați de complicitate.
Moartea lui George Floyd, un bărbat afro-american, a avut loc în Minneapolis, Minnesota, în data de 25 mai 2020.
Derek Chauvin, un ofițer de poliție alb din Minneapolis, și-a ținut genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de 8 minute și 46 de secunde, din care 2 minute și 53 de secunde s-au produs după ce Floyd a devenit inconștient, în conformitate cu plângerea penală depusă împotriva lui Chauvin.
Metoda de arestare care a dus la moartea lui George Floyd va fi interzisă în Minneapolis
Oficialii Poliției din Minneapolis au anunțat că metoda de arestare care a dus la moartea lui George Floyd va fi interzisă, informează FOX News.Mai exact, este vorba despre procedura de imobilizare a suspectului prin așezarea unui genunchi pe gâtul acestuia.
Modificările fac parte dintr-o înțelegere comună a autorităților din Minneapolis și a Departamentului pentru Drepturile Omului din Minnesota, care a lansat o anchetă în ceea ce privește încălcarea drepturilor civile, ca răspuns la moartea lui George Floyd.
Cum a fost ucis George Floyd în custodia poliției
Geoge Floyd, în vârstă de 46 ani, a murit după ce Derek Chauvin, un ofiţer de poliţie alb, l-a apăsat cu genunchiul pe gât mai mult de opt minute. Polițiștii nu vor mai putea folosi această procedură și vor fi obligați să raporteze dacă văd că un coleg nu respectă regulamentul și aplică metoda în timpul efectuării unei arestări.
George Floyd a stat timp de 8 minute și 46 de secunde cu genunchiul unui polițist pe gâtul său, în ciuda strigătului său plin de durere: “Nu pot să respir. Nu mă omorî”.