Subofițerul român rănit în Afganistan a fost repatriat

Publicat: 15 02. 2012, 10:05
Actualizat: 04 05. 2012, 19:18

Sergentul major Ionel Sorinel Berchetaru, rănit în teatrul de operații Afganistan, a fost repatriat, marți, din spitalul Landstudl al bazei americane Ramstein (Germania), informează un comunicat al MAp.

Berchetaru a fost rănit, la 1 august, în urma unui atac indirect cu mortiere asupra bazei sale din Afganistan. El a suferit o leziune superficială în zona abdomenului și a fost operat la spitalul de linie Qalat. Ulterior a fost transportat în Germania, pentru tratament de specialitate și program de recuperare la Spitalul Landstudl.

Militarul român din Batalionul 33 Vânători de Munte se află în prezent la Spitalul Clinic de Urgență Militar "Carol Davila" din București, se simte bine și urmează un program de recuperare postoperatorie. (Mediafax)