Suceava, din nou în scenariul roșu. Ion Lungu, primarul municipiului, apel disperat: “Să facem tot posibilul să…”
Municipiul Suceava întră din nou în scenariul roșu după ce ajuns la o rată de infectare de 3.02 la mia de locuitori. Anunțul a fost făcut de Ion Lungu, primarul orașului din nordul Moldovei.
Edilul a mai precizat că CJSU Suceva urmează să stabilească noile măsuri de restricție, după ce DSP, conform legii, va propune o listă cu regulile care s-ar impune în municipiu.
“Din păcate, de ce ne-am temut n-am scăpat. Vom afla măsurile propuse”, a spus Ion Lungu. Edilul a menționat că purtatul măștii de protecție în spațiile deschise va rămâne, clar, obligatoriu și în viitor, măsură luată încă din 16 octombrie.
“Fac un apel din nou să facem tot posibilul să reducem numărul persoanelor active astfel încât să revenim la scenariul galben”, a mai spus Ion Lungu.
Edilul a făcut apel la cetățeni să respecte măsurile impuse de autorități, pentru că în caz contrar există riscul ca Suceava să ajungă într-o situație mai dramatică față de cea din primăvară. Ion Lungu le-a mai cerut oamenilor să poarte obligatoriu mască în spațiile închise și deschise.
Suceava în scenariul roșu. Ion Lungu: “Mi-aș dori ca grădinițele și creșa să nu fie închise”
În final, primarul le-a solicitat sucevenilor să păstreze distanțarea socială și să țină cont de regulile minime de igienă.
“Să facem tot ce putem să revenim la scenariul galben, să facem tot posibilul să limităm numărul de îmbolnăviri”, a transmis Ion Lungu.
“Celelalte aspecte legate de funcționarea unităților comerciale, școlare vor fi propuse, așa cum am spus, de Direcția de Sănătate Publică și vor fi aprobate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Având în vedere că suntem într-o perioadă de vacanță pentru cei din învățământul primar și cei de la grădinițe, mi-aș dori ca grădinițele și creșa, cel puțin, să nu fie închise. Vom discuta acest aspect în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, a încheiat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.