Prima pagină » Știri » Suceava: Incendiu la un centru pentru persoane cu handicap

Suceava: Incendiu la un centru pentru persoane cu handicap

Un incendiu a izbucnit joi la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Pojorâta, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava

Se pare ca nu au fost victime, iar pompierii au reușit să salveze o clădire administrativă ce aparţine centrului, precum şi casa de locuit a proprietăţii învecinate.

ISU Suceava a anunțat că la fața locului au ajuns militari de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc şi lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pojorâta, acționând cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2 pentru localizarea şi stingerea incendiului.

În momentul în care au ajuns echipajele, flăcările se manifestau la o anexă a centrului şi s-au propagat ulterior la la o proprietate învecinată, aprinzând un foişor.

Incendiul a fost lichidat la ora 11:40.

Au ars: anexa centrului, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, și materialele depozitate în aceasta; acoperișul foișorului și un perete al construcției pe aproximativ 80 de metri pătrați. S-au degradat restul clădirii și bunuri din interiorul acesteia.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele

Citește și