Suceava: Pompierii au lichidat unul dintre incendiile de pădure și au plecat să stingă altul
Incendiul de pădure din localitatea Gura Haitii, județul Suceava, a fost lichidat, sâmbătă după-amiază, iar pompierii care interveniseră în zonă au plecat spre localitatea Rusca din comuna Dorna Arini, unde a izbucnit un alt incendiu de vegetație uscată și pădure.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Dan Moroșanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că incendiul din localitatea Gura Haitii, izbucnit joi și care a afectat 15 hectare de vegetație uscată și pădure, a fost lichidat.
El a precizat că pompierii care au acționat în zonă au plecat spre localitatea Rusca din comuna Dorna Arini pentru a interveni pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit sâmbătă după-amiază, fiind afectate 1,5 hectare de vegetație uscată și pădure.
Moroșanu a menționat că incendiul din Rusca a fost localizat.
Totodată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a spus că, duminică dimineață, noi forțe de intervenție vor fi trimise la Dornișoara, unde focul a cuprins 13 hectare de vegetație forestieră.
Incendiul de pădure din Dornișoara a izbucnit, vineri seară, după ce în zonă, săptămâna trecută, a mai fost înregistrat un alt incendiu stins după cinci zile.
Șeful ISU Suceava, colonel Ion Burlui, a declarat că intervenția este dificilă, întrucât focul a cuprins vegetație forestieră de la cota 1600, iar autospecialele pot urca doar până la cota 1200.
El a precizat că de la cota 1200, toate materialele sunt cărate de pompieri care trebuie să urce o pantă cu înclinație de 40 la sută.
La incendiul din Dornișoara din zona Piciorul Zgârciului intervin 70 de pompieri militari de la ISU Suceava, 32 de pompieri de la ISU Bistrița, câte 20 de pompieri militari de la ISU Iași și ISU Neamț, dar și 30 de silvicultori de la Ocolul silvic Tihuța-Colibița și Ocolul silvic Dorna Candrenilor.