SUFLET #COLECTIV – un film-document despre tragedia care a schimbat România. Exclusiv pe Gândul

Chiar de a doua zi după ce a izbucnit incendiul din Colectiv, iar sistemul de urgență din România se confrunta cu un aflux de aproape 200 de răniți cu arsuri sau afecțiuni cauzate de fum, Gândul a lansat câteva întrebări la care autoritățile refuzau sau evitau să ofere clarificările necesare. Primele lămuriri oficiale, așa cum au fost ele, au venit abia două săptămâni mai târziu, din partea lui Raed Arafat, secretarul de stat care a coordonat intervenția autorităților la locul tragediei, dar care, după cum a subliniat mereu, nu a fost responsabil și pentru gestionarea medicală a celor răniți în incendiu.

A existat personal medical suficient pentru cazurile grave de arsuri? Raed Arafat a explicat că NU, de aceea s-a și ajuns la transferurile pacienților către străinătate. Prea târziu însă. Transferurile au început la aproape o săptămână, după ce 10 tineri au murit într-o singură zi în spitalele din România și alți trei în străinătate unde abia fuseseră transferați. 

Au existat resurse suficiente pentru gestionarea unor cazuri de asemenea complexitate? Raed Arafat a explicat că NU, el recunoscând în premieră că în România nu există camere sterile pentru arși și centre specializate pentru tratarea arșilor.

Ar fi trebuit România să ceară IMEDIAT ajutor internațional din partea țărilor care au mai multe dotări? România a cerut ajutor internațional, însă nu în mod organizat și public, ci mergând pe relațiile bilaterale și canalele diplomatice. Arafat a explicat că s-a mers pe contactele bilaterale cu statele UE și Israel, pentru că așa s-a considerat că lucrurile vor merge mai rapid. Acest lucru s-a demarat încă de a doua zi după incendiu, cu Israel. Abia apoi, în săptămâna care a urmat, s-a sunat la Comisia Europeană, pentru a discuta eventualitatea declanșării Mecanismului de protecție civilă, dar s-a ajuns la concluzia că nu merita activat, neaducând nimic în plus față de ce se putea obține pe contacte directe, minus finanțarea transportului victimelor, a explicat Arafat. El nu a explicat totuși în ce a constat și de ce a mai făcut România, ulterior, o cerere formală către Comisia Europeană, pentru ajutor și transferul a 80 de răniți. Arafat a mai explicat că ulterior s-a ajuns în situația ca Europa să ofere României mai multe locuri pentru arși decât are nevoie – Spania, Grecia fiind țări la care România încă nu a apelat, deși există acolo locuri. 

A existat vreun demers al Ministerului Sănătății de a apela la expertiza internațională în astfel de cazuri? Raed Arafat a explicat că da, începând încă de sâmbăta după incendiu. Din datele oferite de el, nu a reieșit însă că a fost un efort centralizat, concertat, de a cere ajutor internațional, ci că fiecare autoritate s-a activat pe contactele ei internaționale: MApN, Sănătatea, ambasadele.

Niciun oficial de la vremea respectivă (Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, Raed Arafat, directori sau manageri de spitale, prim-ministrul Victor Ponta) nu a răspuns însă la o întrebare esențială: De ce au insistat autoritățile că pacienții arși la Colectiv primesc absolut tot ce au nevoie în spitalele din România, când însuși Arafat a recunoscut ulterior că în România nu există paturi de arși suficiente, nici camere sterile, nici Centre de Arși cu excepția Timișoarei, care nu a fost folosit în această criză, pentru că medicii nu l-au solicitat? Când s-a dovedit ulterior că infecțiile nosocomiale din spitalele românești sunt mult peste media europeană, că nu sunt raportate corect și că în multe cazuri dezinfectanții folosiți de la firma Hexi Pharma erau diluați, rămânând de stabilit dacă aceștia aveau o eficiență reală sau nu?