Sulful de la bordul navelor scufundate în Marea Neagră a început să se scurgă în apă

Publicat: 15 02. 2012, 11:19
Actualizat: 25 05. 2012, 16:32

Sulful transportat de două nave care s-au scufundat săptămâna trecută în Marea Neagră din cauza unei furtuni puternice a început să se scurgă în apele deja poluate cu petrol, a anunțat, luni, Ministerul ucrainean al Mediului, citat de Reuters.

Patru nave s-au scufundat în strâmtoarea Kerci situată în nordul Mării Negre din cauza uneia dintre cele mai puternice furtuni înregistrate în ultimii 100 de ani. Printre acestea se numără și un vas petrolier rus de la bordul căruia s-au deversat sute de tone de petrol, provocând un dezastru ecologic într-o zonă cu un ecosistem deja delicat.

Zeci de mii de păsări au murit, în special în partea rusă a strâmtorii. Ecologiștii au avertizat că poluarea a condus și la moartea mai multor exemplare de delfin din Marea Neagră.

Alte două nave ruse transportau mii de tone de sulf.

"În urma evaluării navei Kovel de către scafandri, s-a constatat că aceasta are o gaură în partea laterală (…) și sulfurul se scurge în apa mării", a anunțat ministerul ucrainean într-un comunicat.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro