Prima pagină » Știri » Sumele ce depășesc 10.000 de lei din pensie, impozitate cu 90% / Proiect depus de Liviu Pop

Sumele ce depășesc 10.000 de lei din pensie, impozitate cu 90% / Proiect depus de Liviu Pop

Sumele ce depășesc 10.000 de lei din pensie, impozitate cu 90% / Proiect depus de Liviu Pop
Un proiect de lege depus de senatorul PSD Liviu Pop prevede impozitarea cu 90% a sumelor ce depășesc 10.000 de lei din pensia lunară. Sumele de până în 10.000 de lei din pensia lunară sunt impozitate cu 10%, potrivit aceluiași proiect aflat în lucru la Comisiile din Senat.

Senatorul PSD Liviu Pop a depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea și completarea articolului 101 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal.

Conform proiectului, se aplică un impozit de 10% pe pensiile lunare de până în 10.000 de lei.

„Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil de până la 10.000 lei lunar din pensii”, arată actul normativ.

Textul legsilativ în vigoare arată că „impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii”.

De asemenea, „pentru venitul impozabil de peste 10.000 lei lunar din pensii se aplică o cotă de impunere de 90%”.

Senatorul social-democrat consideră necesară aplicării supraimpozitării „pensiilor mari” deoarece există o discrepanță „foarte mare” între pensiile medii de 1.150 de lei și alte categorii precum pensiile de serviciu, care pot ajunge până la 73.890 de lei.

„Având în vedere faptul că în România există o discrepanță foarte mare între pensiile din sistemul public de pensii, care sunt în medie la un nivel de 1150 de lei, comunicat pentru luna martie 2019 și alte categorii de pensii, în special pensiile de serviciu, care depășesc praguri de bun simț ale veniturilor, ajungând la cuantumuri astronomicer de câteva zeci de mii de lei sau chiar mai mult, până la suma de 73.890 de lei, bani pe care îi primește, conform informațiilor publice, un fost magistrat, suma din care impozitul reținut este de doar 7.189 de lei, considerăm necesar să aplicăm o supraimpozitare a pensiilor mari”, arată expunerea de motive înscrisă la Senat.

Inițiativa legislativă, depusă în luna aprilie, a fost trimisă pentru raport, joi, la trei comisii parlamentare din Senat: Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital; Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități; Comisia pentru muncă, familie și protecție socială. Acestea au termen prima parte a lunii septembrie pentru a emite raport pe actul normativ.

Camera Deputaților este forul legislativ decizional în acest caz.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat, luni, că în ședința Comitetului Executiv Național PSD, s-a convenit, de principiu, un plafon de 10.000 de lei pentru pensiile speciale, celor care depășesc această sumă urmând a le fi aplicată o „taxă de solidaritate”. Eugen Teodorovici a precizat că actul normativ, după ce va fi adoptat de Guvern, va ajunge la Parlament, „unde se va vedea varianta agreată”.

Citește și