Suntem CONSTERNAȚI. Sperăm că ministrul NU a știut despre ce vorbește. Ambasada Israelului reacționează după afirmațiile lui Petre Daea privind Holocaustul
„Ambasada Statului Israel își exprimă consternarea și dezamăgirea cu privire la afirmațiile domnului Ministru al Agriculturii, Petre Daea, care a comparat sacrificarea porcilor bolnavi cu uciderea evreilor nevinovați în lagărul de la Auschwitz. Sperăm, totuși, că o astfel de asociere a fost făcută de Ministrul Daea din pricina lipsei de informare aprofundată asupra a ceea ce înseamnă Holocaustul și Auschwitz, fără intenția de a dezonora memoria milioanelor de victime” au declarat reprezentanții ambasadei Statului Israel într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Sursa citată mai prezicează: „Holocaustul, o tragedie condamnată de România, care s-a soldat cu moartea a șase milioane de evrei, nu trebuie niciodată uitat, trivializat sau minimalizat. România a făcut progrese extraordinare în domeniul studierii, educației și comemorării Holocaustului, demersuri care, suntem convinși, vor continua și în viitor. Această pagină neagră a istoriei nu trebuie sã se repete. În acest sens, niciun efort nu este prea mare pentru ca tinerele generații, și nu numai, să cunoască și să înțeleagă istoria Holocaustului. Ne așteptăm ca, pe viitor, terminologia legată de Holocaust să nu mai fie folosită într-un context fără legătură cu acesta.”
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat, după declarația de marți a ministrului Petre Daea, care a comparat incinerea porcilor cu procesul de la Auschwitz, iar președintele CNCD a declarat pentru MEDIAFAX că „în 10 zile va avea loc audierea domnului ministru”.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat joi că nu a vrut să jignească pe nimeni, ci să descrie durerea sufletească a fermierilor.
Marți seară, acesta a explicat măsurile care se întreprind pentru a izola focarul de pestă porcină africană de la un producător de carne, unde trebuie sacrificate zeci de mii de animale: „Singura metodă este SACRIFICAREA. Porcii toți se incinerează (…), e o muncă extraordinară, acolo este ca la AUSCHWITZ”