Supercomputerul IBM echipat cu inteligență artificială ar putea opri coronavirusul să infecteze celule din organism
Cel mai rapid supercomputer din lume a identificat mai multe substanţe chimice care ar putea opri noul coronavirus să infecteze celulele din organism. Este anunțat un pas important pentru fabricarea celui mai eficient vaccin.
”Summit”, supercomputerul IBM echipat cu inteligenţă artificială, a primit sarcina de a găsi compuşi care ar putea împiedica răspândirea virusului.
Cercetătorii de la Departamentul de Energie din SUA au efectuat simulări pentru 8.000 de compuși care s-ar putea lega la proteina spike a virusului, ceea ce ar putea limita capacitatea sa de a se răspândi în celulele gazdă., potrivit CNN.
„Summit” i-a identificat pe 77 dintre aceștia. Mai sunt necesare studii experimentale pentru a demonstra care substanțe chimice funcționează cel mai bine.
Cu toate acestea, călătoria către producerea unui vaccin eficient este departe de a se termina.
„Rezultatele noastre nu înseamnă că am găsit un vaccin sau tratament pentru coronavirus”, a declarat Jeremy Smith, director al Laboratorului Naţional pentru biofizică moleculară Oak Ridge din cadrul Universităţii din Tennessee.
„Cu toate acestea, suntem foarte optimişti că descoperirile noastre de calcul vor ajuta studiile viitoare şi vor oferi un cadru pe care cercetătorii îl vor folosi pentru a investiga în continuare aceşti compuşi.”
Sursă FOTO Captură Youtube