Supraviețuitor Covid-19, după internarea la ATI: „Foarte ușor se moare. Discutau asistentele cu colegul de pat, iar după 20 de minute era mort”(VIDEO)
Platforma oficială RO Vaccinare a distribuit pe pagina de Facebook povestea lui Josef Balla, un bărbat de 46 de ani din Cluj-Napoca, care a petrecut mai mult de o lună internat în spital, infectat cu Covid-19, inclusiv la ATI. Clujeanul spune că a fost puternic marcat de moartea unor colegi de salon.
A stat o săptămână acasă, sub medicamentație, iar după 5 zile a chemat salvarea pentru că nu mai putea să respire. Ajuns la UPU, a trebuit să aștepte mai bine de 4 ore până s-a eliberat un pat în ATI. După ce a ieșit din ATI a fost puternic marcat de moartea unor colegi de salon.
„Foarte ușor se moare. Discutau asistentele cu colegul de pat 5-10 minute, iar după 20 de minute era mort, era în sacul de nailon” – povestește Josef Balla.
Chinul său a durat mai bine de două luni de zile. O lună și câteva zile în spital și încă o lună a mai folosit oxigenul acasă, relatează RO Vaccinare.
Toată familia s-a vaccinat. El și cele două fiice s-au vaccinat cu Pfizer, iar soția cu Astra Zeneca.
„În afară de vaccin, altă soluție nu avem. Este singura șansă să scăpăm” – îndeamnă Josef Balla.