„Supunere”, romanul-fenomen care prevestește islamizarea Franței, lansat la Bookfest
Romanul a fost lansat sâmbătă și la Bookfest, la standul Editurii Humanitas, România fiind a zecea țară din lume în care se publică volumulul semnat de Houellebecq. Cartea a fost lansată în prezența Denisei Comănescu, director Humanitas Fiction, și a invitaților acesteia, Sever Voinescu, Radu Paraschivescu și Radu Naum.
„Până la sfârșitul acestui an, romanul se publică în peste 40 de țări. În momentul de față, noi suntem cam a zecea țară care îl publică în cursul lui 2015. Romanul este cel mai discutat în Occident anul acesta”, a spus Denisa Comănescu, director Humanitas Fiction. Editorul cărții consideră că „Suspunere” este o fabulă politică, un roman vizionar. „Să nu uităm că Michel Houellebecq a atacat Occidentul încă din anii ’90, atacând disoluția morală și cea politică din Franța și din Occident.
Suspunere este „o distopie în sensul lui 1984 a lui George Orwell sau Minunata Lume Nouă a lui Aldous Huxley”, a spus Denisa Comănescu, director Humanitas Fiction.
Cu toate că e fabulă politică, „Supunere” vorbește despre un viitor posibil, al anului 2022, ceea i-a făcut pe critici să-l numească pe autor vizionar.
„Ce e important, și asta sublinia un mare scriitor francez pe care l-am pus pe corperta cărții, este că la orice distopie nu e important dacă se adeverește sau nu ceea ce se întâmplă în fond în acea fantezie, în acea ficțiune, ci că romanul vorbește ceva despre prezent. Houellebecq declara în interviul din revista Paris Review că a procedat la o accelerare a istoriei, de fapt a condensat o cale posibilă și nimic mai mult. Tot el spunea că nu este un roman prin care a vrut să provoace scandal, deși scandalul a venit, e unul dintre cele mai controversate romane, pentru că cine vrea scandal spune niște adevăruri numai ca să incite”, a mai spus Denisa Comănescu.
Prezent la lansarea de la București, Sever Voinescu a declarat că este unul dintre cei mai mari fani ai scriitorului francez. „Michel Michel Houellebecq are această calitate extraordinară de a scrie penetrant, proaspăt și îngrozitor de adevărat. Ultima lui carte a apărut cu cântec, ea a fost anunțată încă din decembrie anul trecut că va apărea în Franța pe 7 ianuarie 2015, Cu câteva zile înainte cartea fusese deja piratată, fiind primul fenomen editorial de tipul ăsta. Pe 7 ianuarie când s-a anunțat lansarea acestei cărți Michel Houellebecq a luat-o de dimineață făcând turul posturilor de radio și la 11.30 s-a produs atentatul de la Charlie Hebdo. A fost o întâmplare, a fost o coincidență îngrozitoare având în vedere subiectul romanului. Ca urmare, Houellebecq a oprit imediat lansarea romanului. Ideea prăbușirii civilizației occidentale, ideea că suntem într-o epocă în care ne dizolvăm încet-încet, într-un final de decadență este o idee veche, multă lume scrie despre ea. Supunere este o carte despre felul în care suntem tentați să ieșim din această decadență”, a spus Sever Voinescu.
„Supunere” este cel de-al șaselea roman al lui Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuți și traduși autori francezi contemporani, deținător al prestigiosului Prix Goncourt.