Surpriză: cine a fost astăzi prezent în sală la procesul lui Cătălin Voicu
Aliodor Manolea, specialistul folosit de Traian Băsescu în campania prezidențială din 2009, a fost prezent luni la procesul lui Cătălin Voicu.
Parapsihologul Manolea nu a dorit să facă niciun fel de declarații. „Nu vreau să fac niciun fel de comentariu. Ca orice om liber din țara asta, pot să fac analize unde doresc eu”, a declarat Manolea.
Final de proces pentru fostul senator PSD Cătălin Voicu. Curtea Supremă judecă, luni 25 martie, ultimul termen în dosarul său de corupție. Judecătorii urmează să asculte ultimele pledoarii și apoi să pronunțe o sentință finală. Pe 1 iunie 2012 un complet de trei judecători ai Curții Supreme l-a condamnat pe Cătălin Voicu la cinci ani de închisoare cu executare.
În același dosar, fostul judecător Florin Costiniu de la ICCJ a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Recursul sentinței va fi judecat de completul de cinci judecători ai ICCJ.
Decizia acestui complet va fi definitivă și executorie. Senatorul Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Cășuneanu și Marius Locic au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru trafic de influență, complicitate la trafic de influență, cumpărare de influență și, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii afirmă că, în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, „prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator”, ar fi primit de la Costel Cășuneanu, în două tranșe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) și 200.000 de euro, în schimbul intervenției pe lângă magistrați din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluții favorabile societății comerciale la care omul de afaceri era asociat.