Prima pagină » Economic » SURPRIZA din CV-ul noului șef al ANAF. Unde a lucrat vreme de opt ani Daniel Diaconescu

SURPRIZA din CV-ul noului șef al ANAF. Unde a lucrat vreme de opt ani Daniel Diaconescu

SURPRIZA din CV-ul noului șef al ANAF. Unde a lucrat vreme de opt ani Daniel Diaconescu
Daniel Diaconescu (44 ani), numit săptămâna trecută de premier în poziția de vicepreședinte ANAF, care va exercita temporar și atribuțiile președintelui Fiscului, după demiterea lui Gelu Diaconu, și-a început cariera la Automobile Dacia în 1995 și a continuat la SRI din 1996, unde a stat opt ani.

Ca vicepreședinte ANAF, Diaconescu va coordona Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF).

El și-a început cariera în octombrie 1995 la Automobile Dacia, ca inginer, ocupându-se de cercetare în domeniul fabricării și explatării autoturismelor, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Un an mai târziu a plecat la Serviciul Român de Informații (SRI), unde a stat până în octombrie 2004, fiind ofițer la direcția de combatere a criminalității transfrontaliere.

În intervalul octombrie 2004 – mai 2005, Diaconescu a lucrat la Autoritatea Națională de Control, din subordinul Guvernului, pe postul de consilier la Direcția Generală de coordonare a activităților de control în domeniul financiar și vamal.

El a continuat cu o perioadă de patru ani, până în mai 2009, la Departamentul pentru Luptă Antifraudă, aflat la Cancelaria Prim-ministrului, ca șef al Direcției Culegere și Analiză Date.

Pentru scurte intervale, între mai-decembrie 2007 și mai-decembrie 2009, el a ocupat un post de consilier personal la Ministerul Justiției, având activități de coordonare.

Din decembrie 2009 până săptămâna trecută, Diaconescu a condus Direcția Generală de Informații Fiscale din ANAF, unde s-a ocupat de managementul activității de colectare, analiză și valorificare a informațiilor fiscale, managementul riscului, al activităților circumscrise cooperării interinstituționale, la nivel național. Totodată, a asigurat managementul monitorizării activităților derulate de instituțiile subordonate, precum și pe cel al cooperării administrative în domeniul impozitelor/taxelor directe/indirecte.

Noul vicepreședinte al ANAF a absolvit Facultatea de Inginerie a Universității din Pitești în anul 1995, urmând apoi o specializare în Franța cu bursă guvernamentală, precum și un masterat în inginerie, la aceeași facultate din Pitești.

Diaconescu mai are specializări în managementul riscului (Institutul Bancar Român, 2012) și în strategii moderne de conformare fiscală (Fondul Monetar Internațional – Slovenia, 2015).

De asemenea, a mai urmat un master la SNSPA București (2003-2005) în Admninistrație Publică Europeană și apoi studii postuniversitare, în Managementul activităților circumscrise strategiei de securitate națională (Colegiul Național de Apărare – București, 2006) și în Managementul administrației publice centrale și locale (Institutul Național de Administrație, 2007-2008).

Oficialul Fiscului cunoaște limbile engleză și franceză.

Diaconescu a câștigat în 2014 un salariu de 7.000 lei lunar și o indemnizație de 18.000 lei de la Loteria Română, deținând două case, două terenuri și două mașini.

Potrivit declarației sale de avere din mai 2015, noul șef al Fiscului a avut un venit anual de 87.036 lei din funcția de director general, ceea ce înseamnă că a primit un salariu de circa 7.200 lei pe lună. În declarația din mai 2011, venitul anual se ridica la 78.870 lei.

El a mai câștigat în 2014 o indemnizație de 17.837 lei de la Compania Națională Loteria Română pentru poziția de membru în Consiliul de Administrație.

Diaconescu deține împreună cu soția două terenuri intravilane în județul Argeș, unul de 4.400 metri pătrați din anul 2004, iar celălalt cu o suprafață de 2.648 metri pătrați, din anul 2010. Totodată, cei doi au un apartament în București de 81 metri pătrați, din anul 2006, iar soția mai are o casă de locuit în Valea Mare din anul 1988, cu o suprafață de 88 metri pătrați.

Noul vicepreședinte are două autoturisme, un BMW din anul 2009 și un Peugeot din 2012. El mai figurează în declarația de avere cu un credit contractat în 2007, în valoare de 38.000 euro, cu scadență în 2032.

Premierul Dacian Cioloș l-a numit joi pe Diaconescu ca vicepreședinte al Fiscului, asigurând și interimatul ca președinte ANAF, la scurt timp după ce a semnat decizia de eliberare din funcție a lui Gelu Diaconu și a vicepreședintelui Mihai Gogancea-Vătășoiu. Cei doi sunt urmăriți penal pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, potrivit DNA.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme