„SURPRIZĂ” la Miami. Osaka, liderul mondial, eliminată în turul III. Halep are drum LIBER spre locul 1 WTA
Su-Wei Hsieh a sprintat devreme spre 4-1 în primul set, apoi liderul mondial a găsit cheia pentru jocul complicat al oponentei, a strâns cinci game-uri consecutive și și-a trecut în cont prima manșă, 6-4 după 41 de minute. Seria bună a niponei a continuat în început de set doi, ajungând la 2-0 și șapte game-uri la rând, dar totul s-a rupt pe final. La 5-4, Osaka a servit pentru set, a avut 30-0, dar a pierdut patru puncte la rând și i-a permis lui Su-Wei să reintre în meci. În tiebreak, de la 3-1 pentru Hsieh s-a ajuns la 4-3 pentru Osaka, dar Hsieh a mai reușit o revenire fabuloasă, câștigând manșa la 4.
Și startul decisivului i-a aparținut lui Naomi, care a început cu break, dar l-a pierdut imediat. S-a mers cap la cap până la 3-3, când Hsieh a câștigat pe serviciul niponei și, apoi, nu a mai cedat niciun game, reușind un al doilea break la scorul de 5-3.
După două ore și 20 de minute de joc și un colaps necaracteristic, Naomi a părăsit turneul de la Miami în turul al treilea și i-a permis adversarei să facă pasul spre o optime de finală în care va sta față în față cu Caroline Wozniacki.
Astfel, Osaka va rămâne cu 6.021 de puncte în clasamentul mondial, iar turneul din Statele Unite ale Americii poate fi cel în care poate ceda pentru moment statutul de cea mai bună jucătoare a lumii.
Petra Kvitova, jucătoarea de pe locul al doilea, s-a calificat deja în faza optimilor de finală și are 5.550 de puncte în clasamentul live. Cehoaica și-a apărat deja punctele de anul trecut, iar trofeul o duce la 6.430 de puncte.
Într-o situație asemănătoare e și Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, care are de apărat doar turul al treilea din 2018, performanță deja atinsă, iar un succes în turneu o duce la 6.392 de puncte.
Sfertfinalistă în 2018, Angelique Kerber, jucătoarea de pe locul al patrulea, poate ajunge la 6.100 de puncte dacă ia trofeul, suficient pentru a trece peste Osaka.
Foto: Hepta