SURPRIZA pe care au avut-o polițiștii care anchetează cazul polițistului Gigină care a murit deschizându-i coloana oficială lui Oprea
Primul control la serviciul Omoruri a început la aproximativ o săptămână de la ridicarea imunității lui Gabriel Oprea de către Senat. Atunci, polițiștii trimiși în control i-ar fi tras la răspundere pe anchetatori cu privire la verificările efectuate la evidența populației în cazul decesului Bogdan Gigină, din moment ce acesta era decedat. Acest tip de verificări la evidența populației sunt, însă, clar impuse de procedurile legale, astfel că întrebările referitoare la acest subiect au stârnit suspiciuni în rândul agenților.
În desfășurare se află la această dată un al doilea control, dispus de Poliția Capitalei, care analizează planurile de muncă, organizarea și alte aspecte administrative. Sursele citate de HotNews arată că, de fapt, acest exces de zel poate fi pus pe seama faptului că ancheta în cazul Bogdan Gigină s-a desfășurat „așa cum trebuia”, mai ales că, spun acestea, în ultimii trei ani toate dosarele de omor au fost soluționate. În plus, dintre tentativele de omor, 219 din cele 220 de dosare au fost sau sunt în curs de soluționare, iar polițiștii adaugă că au mai fost rezolvate și dosare din 1998, care, în timp, fuseseră clasate.
Multe suspiciuni pleacă de la faptul că actualul ministru de Interne, Petre Tobă, este considerat a fi apropiat de fostul ministru de Interne și vicepremier, Gabriel Oprea. În plus, înainte de a ocupa această funcție în cabinetul Cioloș, Tobă a fost șef al Poliției Române începând cu ianuarie 2009, atunci când a fost propus chiar de Gabriel Oprea.
IGPR a arătat, însă, într-un răspuns transmis HotNews, că aceste controale nu sunt ieșite din comun, pentru că „Poliția Română desfășoară permanent activități de verificare a respectării de către polițiști a legislației privind protecția informațiilor clasificate și protecția datelor cu caracter personal”. Reprezentanții IGPR au ținut să menționeze că la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie 2016, Inspectoratul General al Poliției Române, prin structurile specializate, a efectuat verificări la trei servicii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inclusiv la două inspectorate de poliție județene, toate vizând protecția informațiilor clasificate și protecția datelor cu caracter personal.
IGPR a arătat și că, date fiind cele constatate, a fost sesizat Parchetul, pentru continuarea cercetărilor.
Polițstul Bogdan Gigină a murit pe 20 octombrie 2015, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Știrbei Vodă din Capitală, în timp ce deschidea coloana oficială a lui Gabriel Oprea. După tragedie, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a început ancheta, declinând competențele Parchetului General în speță, după autosesizarea Inspecției Judiciare. Tribunalul a realizat doar cercetări referitoare la uciderea din culpă, nu și la posibilul abuz în serviciu săvârșit de ministrul de Interne de la acea dată.
Mai departe, dosarul a fost trimis la DNA, prin motivarea că, într-adevăr, în acest caz ar fi vorba de un abuz în serviciu pe tema folosirii coloanelor oficiale. Ulterior, s-a descoperit că, în perioada ianuarie-octombrie, Gabriel Oprea ar fi beneficiat de 1607 deplasări cu o coloană oficială, această facilitate fiind utilizată și la transportul către locații private, precum la restaurant sau la locuința personală.
Astfel, Gabriel Oprea a fost acuzat de DNA de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, una dintre ele referindu-se la un protocol pe tema coloanelor oficiale, prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi beneficiat în mod ilegal de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliției Rutiere. Procurorii au arătat că faptele săvârșite de Gabriel Oprea au produs un prejudiciu material Poliției Române, dar și un folos necuvenit procurorului general.
Gabriel Oprea a mai fost acuzat, la începutul lunii martie, de abuz în serviciu într-un alt dosar, pentru că fostul ministru de Interne ar fi dispus alocarea a 410.000 lei pentru fondurile operative ale serviciului secret, bani pe care i-a folosit apoi pentru achiziția unei limuzine de lux Audi A8, pe care a folosit-o în mod exclusiv, la minister. Din fondurile operative ale serviciului secret al MAI, ar fi fost cumpărate și o cabină de duș cu jacuzzi, canapele și un televizor pentru cabinetul de ministru al lui Gabriel Oprea. În bolidul de lux se afla Gabriel Oprea și în seara în care a murit polițistul Gigină.
„Au plecat, așa cum am mai spus, de la zero și, printre altele, au achiziționat o mașină care este în acest dosar. Nu am cerut această mașină, se poate demonstra acest lucru. Și fostul șef al DIPI a recunoscut că nu am cerut așa ceva. Nu am făcut decât să mă supun regulilor de protecție. Sunt nevinovat și am sa îmi demonstrez nevinovăția. Întotdeauna mi-am făcut datoria”, a explicat Gabriel Oprea atunci când a fost audiat la DNA