Surpriza pe care ministrul Transporturilor i-o face lui Iohannis
„Am fost în CSAT. Acolo am făcut o prezentare a comisiei numite, care este planul nostru de acțiune. Nu s-a vorbit despre bugetare, decât că avem un punct fix- rectificarea bugetară. Guvernul anterior nu ne-a lăsat un buget și nici nu avea cum pentru acest lucru, iar comisia nu era activă când s-a stabilit bugetul acesta. S-au făcut doar pașii de lucru – cu ce se va merge, cum se va face analiza de oferte, cum va scrie ANAF o procedură special pentru această achiziție, care, probabil, din motive de economie, va fi una „govern to govern” cu unul din statele europene. Ne propunem, în cazul în care totul merge bine, ca la sfârșitul anului să avem o primă aeronavă cumpărată”, a declarat Dan Costescu.
El a mai spus că Guvernul va lua legătura cu toate celelalte guverne ale țărilor din UE.
„O aeronavă prezidențială de obicei se cumpără după cel puțin 3 sau 4 ani de zbor, pentru că atunci are un anumit istoric și poți să știi mai multe despre ea”, a adăugat ministrul Transporturilor.
Întrebat dacă Guvernul intenționează să cumpere una sau mai multe aeronave, Costescu a vorbit despre practica europeană, respectiv despre „o flotilă prezidențială”.
„Este rostul comisiei de a stabili structura flotilei prezidențiale. Nu pot anticipa, pentru că avem o comisie de 20 de oameni cu peste 7 sau 8 ministere, cu specialiști în aviație. Practica europeană este să aibă flotile între 3 și 5 aeronave, practica europeană de la care nu putem să ne abatem. O să vedem, pentru că noi suntem mai zgârciți ca ceilalți și probabil că vom avea mai puține”, a conchis Dan Costescu.