Prima pagină » Știri » SURSE. Spectacolele în aer liber ar putea fi reluate din 15 iunie/ Ce se întâmplă cu „Untold” și cu „Electric Castle”

SURSE. Spectacolele în aer liber ar putea fi reluate din 15 iunie/ Ce se întâmplă cu „Untold” și cu „Electric Castle”

SURSE. Spectacolele în aer liber ar putea fi reluate din 15 iunie/ Ce se întâmplă cu „Untold” și cu „Electric Castle”

Spectacolele ar putea fi reluate din 15 iunie în aer liber, cu participarea a maxim 400 de persoane, potrivit unor surse din Guvern citate de Digi 24. Cu toate acestea, festivalurile mari precum „Untold” şi ”Electric Castle”, la care participă în mod curent mai mult de 1.000 de persoane, ar putea fi interzise până la finalul lunii august.

Informațiile pe surse, citate de Digi 24, au fost comunicate după ce premierul Ludovic Orban a avut, marți, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții artelor teatrale.

„Consultările premierului Ludovic Orban au continuat astăzi cu reprezentanții artelor teatrale, discuțiile fiind concentrate asupra măsurilor de susținere a domeniului cultural atât în perioada imediată, cât și pe termen mediu și lung.

Preocuparea comună a reprezentanților Guvernului și artelor teatrale este legată de reluarea producțiilor de spectacol (repetițiilor) și a activității culturale, în condiții de siguranță sanitară atât pentru actori și personalul de suport, cât și pentru cetățeni.

Astfel, într-o primă etapă, în funcție de evoluția epidemiologică, va fi analizată reluarea spectacolelor în aer liber cu respectarea normelor de protecție sanitară și de distanțare fizică”, arată un comunicat emis de Executiv.

Potrivit comunicatului emis de Guvern, premierul Ludovic Orban „a afirmat că vor fi menținute formele de sprijin pentru angajații din activitățile care vor rămâne restricționate prin decizii guvernamentale (plata șomajului tehnic), iar în perspectiva reluării activității vor fi decise măsuri active de susținere, prin asigurarea din fonduri bugetare a unei părți din cheltuielile de salarizare pentru angajații care își vor păstra locurile de muncă”.

La consultările cu reprezentații artelor teatrale, alături de prim-ministru au participat vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

„Chiar azi am avut o întâlnire cu premierul și cu mediul artistic, unde am discutat aspectul permiterii reluării spectacolelor, într-o primă fază doar în aer liber. Varianta optimistă este începutul lunii iunie, în cazul în care cifrele evoluează pozitiv”, a spus ministrul Culturii.

„Sunt niște norme clare, inclusiv în cazul permiterii reluării filmărilor pentru producții cinematografice: evitarea oricărei apropieri între personaje, testarea actorilor înainte de fiecare spectacol, publicul să respecte distanțarea socială. Spectacolele în aer liber vor fi organizate într-un spațiu clar delimitat, astfel încât să existe un control asupra numărului de participanți. Azi am discutat de cifre între 300 și 500 de spectatori”, a mai spus Gheorghiu.