Suspect pedofilie prins polițiști Iași altul este căutat
This browser does not support the video element.
Polițiștii din Iași au reținut un individ suspectat că ar fi agresat sexual o minoră, apoi o tânără de 20 de ani, în scara unui bloc.
„Un tânăr de 23 de ani este bănuit de comiterea unor infracțiuni de agresiune sexuală asupra a două tinere, una de 20 de ani, iar cealaltă – minoră. Acesta a fost reținut și va fi prezentat în fața procurorilor. Potrivit datelor deținute, în luna aprilie a acestui an, individul ar fi atins cu mâna în zonele intime o tânără, iar, la interval de o lună, ar fi repetat fapta asupra aceleiași femei de 20 de ani. De asemenea, în luna iunie, ar fi intrat în scara unui bloc și ar fi atins, la fel, în zonele intime, o minoră„, a declarat corespondentului Mediafax, Ioana Buștiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
Un alt suspect este căutat de Poliție pentru o agresiune sexuală comisă împotriva unei fetițe în vârstă de doar opt ani, în cursul anului 2016, imagini cu acesta fiind postate pe grupuri de Facebook.
„Există date conform cărora bărbatul care apare în imagini a folosit la comiterea faptei o mașină de culoare albă, cu care s-a deplasat în comuna Horlești. Potrivit anchetei, acesta ar fi prins pe drumul din localitatea respectivă o fetiță de opt ani, pe care ar fi atins-o în zonele intime”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
Cei care îl recunosc pe bărbatul din imagini sau au informații despre el sunt sfătuiți de polițiști să sune la numărul pentru apeluri de urgență 112 sau să meargă la cea mai apropiată secție de Poliție.