Suspectul audiat în cazul tânărului UCIS în sectorul 6 a fost reținut
Suspectul audiat în cazul tânărului ucis sâmbătă în sectorul 6 a fost reținut duminică seară, urmând să fie prezentat luni Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă, informează Poliția Capitalei.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost audiat de polițiștii Serviciului Omoruri, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
La finalul audierilor, procurorul a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub acuzația de omor calificat.
Surse din Poliție au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că victima din acest caz – Costel Lăutaru, de 29 de ani – se afla sâmbătă seară în zona bulevardului Timișoara.
Tânărul era însoțit de prietena sa, ambii fiind sub influența drogurilor la momentul respectiv, potrivit surselor citate. Din cauza etnobotanicelor consumate, Lăutaru și prietena lui nu mai dormiseră de câteva zile și s-au aflat mai mult pe stradă în tot acest timp, după cum ar fi declarat tânăra.
În jurul orei 20.00, în apropierea unui magazin de etnobotanice, cei doi s-au întâlnit cu un bărbat care, în urma unui conflict, a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe Lăutaru, le-a spus polițiștilor prietena acestuia.
Un echipaj SMURD sosit de urgență la fața locului l-a transportat pe Lăutaru la Spitalul Universitar.
Reprezentanții SMURD au declarat, pentru MEDIAFAX, că tânărul a fost înjunghiat foarte aproape de zona inimii și, pe drumul spre spital, a intrat în stop cardio-respirator, astfel că medicii au început să îi facă manevre de resuscitare.
El fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a unității sanitare, însă nu a putut fi salvat.