Susținerea CANDIDATURII lui Kovesi: PE a cerut Consiliului UE să NU cedeze presiunilor Guvernului român
„Parlamentul a reafirmat că Laura Codruța Kövesi rămâne candidatul preferat al instituției pentru a deveni primul procuror-șef al noului Parchet European. În urma declarației de susținere din plen a președintelui Tajani și după trei runde de negocieri cu Consiliul, echipa de negociere a Parlamentului și-a reiterat sprijinul continuu acordat doamnei Kövesi, fost procuror anti-corupție în România, a cărei candidatură s-a lovit de opoziția guvernului român. De asemenea, echipa a cerut Consiliului să își reconsidere poziția. Procurorul-șef al Parchetului European (EPPO) trebuie să fie selectat de comun acord între Parlament și Consiliul UE”, a transmis Parlamentul European, printr-un comunicat de presă.
Președintele Comisiei de libertăți civile (LIBE), Claude Moraes, membru social-democrat din Parlamentul European, regretă blocajul actual din negocierile cu Consiliul UE pentru numirea procurorului-șef european.
„După cea de-a treia rundă de negocieri cu delegația Consiliului, regretăm profund situația actuală de blocaj, care împiedică cele două instituții să numească procurorul-șef al Parchetului European. Procurorul-șef va juca un rol cheie în punerea în practică a Parchetului European, instituție care va contribui la combaterea infracțiunilor împotriva bugetului UE”, a declarat Claude Moraes.
Vicepreședinta Comisiei LIBE Judith Sargentini a declarat că „opoziția cu care se confruntă” Laura Codruța Kövesi din partea autorităților române scot în evidență „curajul și independența sa, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a Parchetului European”.
„Hărțuirea din partea guvernului român a condus și la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, a mai spus aceasta.
Președintele Comisie CONT a PE o consideră pe Kovesi „cel mai puternic și mai promițător candidat” pentru funcția de procuro-șef european.
„Spre deosebire de Consiliu, Parlamentul a organizat audierile tuturor celor trei candidați selectați. Doamna Kövesi este de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru acest post. Nu putem accepta faptul că Consiliul cedează presiunii guvernului român de a susține un candidat mult mai slab. Deoarece regulamentul Parchetului European a fost slăbit în timpul negocierilor, este esențial ca Parlamentul să aleagă un candidat care să facă instituția puternică și credibilă. Vorbim și despre o femeie, iar Parlamentul tocmai a cerut Consiliului să respecte principiul echilibrului de gen. În plus, România nu deține în prezent niciun post cheie în UE”, a declarat joi Ingeborg Gräßle, membră PPE din Germania, după cea de-a treia rundă de negocieri.
Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din președintele și vicepreședintele Comisiei LIBE, Claude Moraes și Judith Sargentini, președintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).
În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruța Kövesi pe primul loc în lista de candidați pentru postul de procuror-șef european. Rezultatul a fost: Laura Codruța Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franța) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată anterior și în Comisia CONT.
În schimb, în urma votului reprezentanților permanenți ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-șef european, fiind urmat de Laura Codruța Kovesi, din România, și de germanul Andres Ritter.
Având în vedere că Laura Codruța Kovesi este candidatul ales de comisiile parlamentare pentru funcția de procuror-șef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert să fie desemnat pentru șefia Parchetului UE, mai multe runde de negocieri au loc între Parlament și Consiliu, pentru a ajunge la un consens.
În contextul controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secției de anchetare a magistraților, președintele PE, Antonio Tajani,a făcut miercuri o declarație de susținere a Laurei Codruța Kovesi. El a spus că va trimite o scrisoare autorităților române în care le va cere să nu pună obstacole la participarea fostei șefe a DNA la toate fazele procedurii de selecție pentru postul de procuror-șef european.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis admiterea contestației depuse de Laura Codruța Kovesi și a hotărât ridicarea măsurii controlului judiciar dispus de Secția de anchetă a magistraților în cazul fostei șefe DNA, în dosarul aducerii în țară a lui Nicolae Popa. Decizia judecătorilor este definitivă.