Prima pagină » Știri » „Șuța lui Geoană”, condamnată definitiv la 10 ani de închisoare pentru înșelăciune

„Șuța lui Geoană”, condamnată definitiv la 10 ani de închisoare pentru înșelăciune

„Șuța lui Geoană
Fostul manager al serelor Oradea și Codlea Maria Schutz a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la zece ani de închisoare cu executare pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă, sentința fiind definitivă.

Judecătorii Curții de Apel Oradea s-au pronunțat, luni seară, în cazul fostului manager al serelor din Oradea și Codlea, Maria Schutz, iar sentința a fost publicată, marți, pe site-ul CA.

Judecătorii au decis să mențină pedepsele stabilite de Tribunalul Bihor în luna august, apelurile declarate împotriva sentinței fiind respinse ca nefondate.

Astfel, Schutz a rămas cu pedeapsa de zece ani de închisoare cu executare, iar Corneliu Popa, fost director general al Agenției Domeniilor Statului, și Mihai Ciobanu, fost director al Direcției Urmărire Contracte din cadrul ADS, au primit câte șase ani de închisoare cu executare.

Instanța a constatat și prescrierea faptelor în cazul lui Ion Dascalu, asociat la SC Sere Codlea SA.

Maria Schutz a fost trimisă în judecată de către DNA, în decembrie 2007, pentru trei infracțiuni de înșelăciune având consecințe deosebit de grave și două infracțiuni de bancrută frauduloasă, în formă continuată, alături de ea fiind inculpați și Corneliu Popa, fost director general al Agenției Domeniilor Statului, Mihai Ciobanu, fost director al Direcției Urmărire Contracte din cadrul ADS, și Ion Dascălu, asociat la SC Sere Codlea SA.

Potrivit comunicatului transmis de procurori în 18 decembrie 2007, Maria Schutz, Corneliu Popa, Mihai Ciobanu și Ion Dascălu au provocat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro ADS și Direcției pentru Agricultură Brașov prin fraudele comise cu ocazia privatizării și post-privatizării societăților Orser SA Oradea și Sere Codlea SA.

Din anchetă a reieșit că, în octombrie 2002, ADS, reprezentată de directorul general și președinte al Consiliului de Administrație, Corneliu Popa, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni aparținând SC Orser SA Oradea și de concesiune a 104 hectare de teren, cu societatea agricolă Worldser Țuglui, din județul Dolj, reprezentată de Maria Schutz.

Contractul a fost încheiat în urma unei licitații câștigate de firma doljeană care, deși oferise un preț pe acțiuni mai mic decât cel al contra-ofertantului, și-a asumat obligația de a realiza un program de investiții din surse proprii de peste două milioane de dolari în doi ani.

Ulterior, deși nu fuseseră realizate obligațiile investiționale asumate prin contract, directorul general al ADS, sprijinit de fostul director al Direcției Urmărire Contracte, a încheiat un act adițional, fără aprobarea Consiliului de Administrație, prin care a prelungit la cinci ani termenul de realizare a investiției.

„În perioada derulării contractului, inculpata Schutz Maria a prezentat date nereale care atestau realizarea investițiilor asumate. În realitate, majoritatea activelor Orser SA Oradea au fost înstrăinate către SC Gini Transcom SRL Craiova, una din societățile controlate de Schutz Maria. Înstrăinarea a fost posibilă deoarece inculpata a creat aparența unor datorii ale Orser SA către firma respectivă, în condițiile în care existau datorii reale către alți creditori”, se specifica în comunicatul DNA.

Potrivit sursei citate, Schutz a folosit aceeași metodă și cu ocazia adjudecării licitației și încheierii, în septembrie 2000, a contractului de privatizare pentru Sere Codlea SA Brașov, prin Asociația Agricolă AGRO 2001 Țuglui, a cărei președintă era, precum și pe parcursul executării acestui contract.

„Licitația a fost câștigată datorită angajamentului de a face investiții de peste 1 milion de dolari, deși societatea agricolă respectivă se înființase cu două săptămâni înainte de înscrierea la licitație, nu desfășurase nicio activitate agricolă, iar oferta de preț pe acțiune fusese inferioară decât cea a contra-ofertantului”, au constatat procurorii.

Ulterior, deși Asociația Agricolă AGRO 2001 Țuglui nu achitase ratele pentru acțiuni, iar investițiile asumate nu fuseseră realizate, șefii ADS Corneliu Popa și Mihai Ciobanu au încheiat un act adițional prin care au prelungit termenul de plată. În final, Asociația Agricolă AGRO 2001 Țuglui nu a achitat diferența de 80 la sută din prețul acțiunilor, iar serele au fost falimentate, prin folosirea aceleiași firme Gini Transcom SRL.

Maria Schutz a fost acuzată de procurori și că, în 2002, ca președinte al Asociației Agricole AGRO 2001 Țuglui, acționar majoritar la SC Sere Codlea SA Brașov, a cerut și primit o subvenție de 70 la sută din valoarea unor instalații de irigat prin prezentarea unor documente care atestau în mod nereal că instalațiile respective ar fi fost achiziționate de la Gini Transcom Craiova. „În realitate, acestea erau doar componente sau instalații pentru care s-a mai obținut subvenție”, se specifica în comunicatul DNA.

În mai 2013, Maria Schutz a fost condamnată de Tribunalul Bihor la 12 ani de închisoare cu executare pentru privatizarea frauduloasă a celor două societăți, în același dosar fiind condamnate alte trei persoane, însă sentința nu era definitivă.

Alături de Schutz, au fost condamnați la câte 10 ani de închisoare cu executare Corneliu Popa, fost director general al Agenției Domeniilor Statului, și Mihai Ciobanu, fost director al Direcției Urmărire Contracte din cadrul ADS. Ion Dascălu, asociat la SC Sere Codlea SA, a primit, la rândul său, doi ani de închisoare cu executare.

Instanța i-a obligat, totodată, pe Popa, Ciobanu și Schutz, în solidar cu Societatea Agricolă Worldser Țuglui și Asociația Agricolă AGRO 2001 Țuglui, la plata sumei de 3.100.882 dolari către Agenția Domeniilor Statului, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând valoarea investițiilor nerealizate, respectiv 6.667.069 lei și 1.332.760 euro, care reprezintă rate, dobânzi și penalități.

Maria Schutz a mai fost condamnată, în solidar cu Societatea Agricolă Worldser Țuglui, la plata sumei de 14.803.588 lei în favoarea ANAF – Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor cu titlu de despăgubiri civile și la plata sumei de 3.457.510 lei în favoarea părții civile SC Electrocentrale SA Oradea, furnizorul local de energie termică, cu titlu de despăgubiri civile.

De asemenea, împreună cu Ion Dascălu și în solidar cu Asociația Agricolă AGRO 2001 Țuglui, Maria Schutz mai trebuie să plătească despăgubiri civile de 19.496.979 lei în favoarea ANAF – Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și 2.317.904 lei în favoarea Direcției pentru Agricultură Brașov.

Tribunalul Bihor a dispus, totodată, anularea hotărârilor judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerțului Bihor prin care s-a majorat în mod fictiv capitalul social al SC Orser SA Oradea, precum și anularea facturilor fiscale pentru care s-a solicitat și s-a obținut alocație de la bugetul statului pentru SC Sere Codlea SA Brașov.

De asemenea, judecătorul a dispus menținerea sechestrului asigurător dispus, în 2007, de procurorii DNA asupra tuturor bunurilor aparținând Mariei Schutz, până la concurența sumei de 19.978.604 lei, pentru proprietățile fostului director general al Agenției Domeniilor Statului Corneliu Popa până la concurența sumei de 18.671.331 lei, asupra bunurilor aparținând lui Mihai Ciobanu, fost director al Direcției Urmărire Contracte din cadrul ADS, până la concurența sumei de 18.671.331 lei.

În luna august 2015, Schutz a fost condamnată de Tribunalul Bihor la zece ani de închisoare cu executare, iar Corneliu Popa, fost director general al Agenției Domeniilor Statului, și Mihai Ciobanu, fost director al Direcției Urmărire Contracte din cadrul ADS, au primit câte șase ani de închisoare cu executare, sentința nefiind definitivă.

Autor
Autor

Citește și