Prima pagină » Știri » Sute de mii de porci, blocați în ferme. INTERDICȚIE de a comercializa carnea CRUDĂ. Fermier: SE MĂNÂNCĂ între ei

Sute de mii de porci, blocați în ferme. INTERDICȚIE de a comercializa carnea CRUDĂ. Fermier: SE MĂNÂNCĂ între ei

Sute de mii de porci, blocați în ferme. INTERDICȚIE de a comercializa carnea CRUDĂ. Fermier: SE MĂNÂNCĂ între ei
Pesta porcină africană. Interdicția de a comercializa carne crudă blochează sute de mii de porci în ferme. Vezi de ce solicită fermierii tăierea porcilor fără tratament termic

Discuțiile au avut loc marți, în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, unde fermierii au cerut eliminarea măsurii impuse de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară (ANSVSA) de a procesa termic carnea de porc din fermele aflate la mai puțin de 10 kilometri distanță de focarele de pestă porcină.

„Vrem să se scoată prevederea privind procesarea termică, deoarece exploatațiile comerciale sunt blocate. Cerem să se găsească o măsură legală, o hotărâre de guvern sau o prevedere în acest sens”, a declarat deputatul George Scarlat.

Unul dintre fermierii prezenți la dezbatere a explicat că este blocat din 2 septembrie până pe 13 octombrie, când ar urma să iasă din supraveghere, dar i se pune condiția să taie porcii și să proceseze termic carnea.

„200.000 de porci. Trebuie să îi tai. Am avut pierderi de 20 de miliarde (n.r. lei vechi, echivalentul a 2 milioane de lei)”, s-a plâns acesta.

Fermier: Ori încalc legea, ori îi las să moară

„Cerem să ni se dea voie să tăiem porcii fără tratament termic. Eu sunt nevoit de luni să încalc legislația. O să o duc la magazinele mele. Ce să-mi facă? Am două alternative: ori să tai, să încalc legea, ori să îi las să moară”, a adăugat fermierul.

Reprezentantul fermei Agrisol reclamă că a umplut toate boxele și mai are spațiu de depozitare a porcilor pentru o săptămână.

„Aici există un flux: săptămânal, se montează, fată, se transferă purcei. Acum, că suntem blocați, nu mai avem unde să îi ținem. Avem zeci de mii de euro pierderi zilnice, nu mai facem față cu furajele pentru animalele mari. Am ajuns să nu intrăm în hale: porcii se mănâncă între ei„, a descris situația fermierul de la Agrisol.

 

Vouchere de alimente pentru particularii care au rămas fără porci

Fermierii își doresc să se permită crearea, în cel mai scurt timp, a unui „cordon” de 10 kilometri în jurul fermelor, prin interzicerea creșterii porcilor în gospodării. Astfel, riscul ca virusul să ajungă înspre exploatații va scădea foarte mult. „Imaginați-vă ce înseamnă să blocați ferme de 90-100.000 de porci”, a precizat reprezentantul Agrisol prezent la dezbatere.

De asemenea, fermierii susțin că populația trebuie să conștientizeze că, în situația unei țări infestate cu pestă porcină africană, s-ar putea propune oferirea de vouchere pentru alimente, asemenea celor de vacanță, în locul activității de creștere a porcilor. 

Până pe 4 octombrie, virusul pestei porcine africane a fost identificată în 240 de localități din 13 județe, cu 980 de focare, dintre care 15 în exploatații comerciale, potrivit ANSVSA.