Sute de monede antice, descoperite în urma perchezițiilor la persoane suspectate de trafic cu bunuri arheologice

Publicat: 19 11. 2014, 11:40

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din IGPR au loc opt percheziții în județele Iași și Neamț, fiind vizate mai multe persoane suspectate de trafic cu bunuri arheologice.

Astfel, polițiști specializați în protejarea patrimoniului cultural național de la inspectoratele județene Iași, Neamț și Hunedoara fac percheziții la sediul unei societăți comerciale și la locuințele mai multor persoane suspectate de trafic cu bunuri arheologice, acțiunea înscriindu-se în cadrul operațiunii „Aureus”, care se desfășoară la nivel european.

Până la această oră, la una dintre locuințele percheziționate au fost descoperite un vas ceramic medielval cu peste 600 de monede antice și medievale, din aur și argint, precum și cinci detectoare de metale folosite în activitatea infracțională, mai precizează sursa citată.