Sute de solicitări la Ambulanța Capitalei din cauza căldurii
Peste 300 de solicitări au fost înregistrate, luni dimineața, la Serviciul de Ambulanță al Capitalei, majoritatea apelurilor vizând stări de leșin, căderi de calciu, oscilații ale tensiunii arteriale sau colici abdominale.
Medicii fac apel către populație pentru ca, în zilele cu temperaturi ridicate, să respecte recomandările de a-și proteja starea de sănătate.
Meteorologii au avertizat că temperaturile ar putea ajunge, luni, până la 40 de grade Celsius, în București.
Astfel, spun medicii, este necesar ca persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii, să evite deplasările la miezul zilei și să evite locurile aglomerate. În plus, aerul condiționat trebuie menținut la 23-24 de grade și nu mai puțin.
"Diferența mare de temperatură între interior și cea de afară este foarte periculoasă pentru organism, mergând până la stop cardiorespirator", a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, Oană Lucia, director medical SAMB.
Ea a precizat că recomandarea este valabilă și pentru cei care stau la plajă și intră brusc în apar rece. Diferențele mari de temperaturi produc perturbări ale sistemului neurovegetativ și de aici modificări ale stării de sănătate de tipul, leșin, creșterea tensiunii.
În cazul expunerii la soare, trebuie obligatoriu să fie folosite mijloace de protecție (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subțire din țesături naturale în culori deschise). (Mediafax)