Sute de turiști români, ajutați chiar de concurență, după ce firma Mareea a intrat în insolvență

Publicat: 04 09. 2016, 00:19
Actualizat: 04 09. 2016, 09:29

„Mai mulți turiști vor fi rerutați către Complexul Mercur-Minerva, deținut de Mareea Hotels, alte hoteluri de pe litoral sau din Delta Dunării. În același timp, în unele cazuri, vacanțele cumpărate de la Mareea ar putea fi efectuate chiar în destinațiile respective, tot datorită sprijinului oferit de colegii de breaslă”, se arată într-un comunicat de presă al ANAT.

Turoperatori membri ANAT, reprezentanți ai Mareea și hotelieri, mulți dintre ei membri ai Federației Patronale din Turismul Românesc, au identificat mai multe variante de sejururi alternative pentru turiștii cărora agenția de turism nu le mai poate onora vacanțele deja plătite pentru luna septembrie.

„În ultimele două-trei săptămâni, mai mult de 200 de turiști și-au putut efectua vacanțele datorită sprijinului acordat de turoperatori membri ANAT pentru ca agenția Mareea să depăsească situația critică din punct de vedere financiar și pentru a evita perturbări în piața de turism. Preluăm turiști și în aceste zile. ANAT se bucură și de sprijinul hotelierilor de pe litoral, parteneri ai agenției Mareea, cărora le mulțumim că s-au oferit să preia turiști”, declară Alin Burcea, președinte ANAT.

Turoperatorul Mareea și-a anunțat sâmbătă incapacitatea de plată și deschiderea procedurii de insolvență. În cazul în care turiștii nu acceptă soluțiile compensatorii oferite de turoperatori și hotelieri, se pot adresa companiei care a eliberat polița de insolvență pentru aceasta, în valoare de 50.000 de dolari.

„În limita a 50.000 de dolari, nu toți turiștii își vor recupera banii achitați. O astfel de situație ar fi fost evitată dacă în ultimii 23 de ani s-ar fi găsit soluții optime pentru garantarea pachetelor de vacanță. ANAT are în prezent o variantă, pe care o va avansa autorităților”, a mai afirmat Alin Burcea, președinte ANAT.

În comunicatul de presă al ANAT se mai precizează că, sâmbătă, Consiliul Director a aprobat forma finală a propunerii de ordonanță pentru crearea Fondului de Garantare, aceasta urmând să fie trimisă Autorității Naționale pentru Turism.

„Îl rugăm pe ministrul Economiei, Costin Borc, să acționeze cu celeritate în cazul propunerii ANAT astfel ca niciun turist să nu mai aibă de suferit”, precizează președintele ANAT.

Turoperatorul Mareea a înființat o celulă de criză pentru a răspunde turiștilor și partenerilor afectați de deschiderea procedurii de insolvență și reorganizare și pentru a gestiona o parte cât mai mare din rezervările cu check-in din 3 septembrie și 4 septembrie.

„Începând cu data de 04.09.2016 nu vom mai putea onora nici una dintre rezervările confirmate. Pentru recuperarea sumelor datorate de către Mareea, vă rugăm să vă adresați asiguratorului societății (polița de insolvabilitate nr: 8100258X ) și să faceți demersurile necesare pentru recuperarea sumelor”, arată un comunicat al companiei.

Mareea este, după Genius Travel, a doua agenție de turism care își anunță insolvența în doar o lună de zile și în plin sezon al vacanțelor. Mareea a avut anul trecut afaceri de peste 66 de milioane de lei.