Svetlana Tihanovskaia spune că în Belarus are loc „o revoluţie paşnică, democratică”

Publicat: 25 08. 2020, 15:44
Actualizat: 06 04. 2021, 16:26
Cu o zi înainte de manifestația masivă pregătită de opoziție, Lukașenko a retras acreditările mai multor jurnaliști străini / Sursa FOTO: https://www.lrt.lt

Svetlana Tihanovskaia, fosta contracandidată a lui Alexander Lukașenko de la alegerile prezidențiale din Belarus, a afirmat că în Belarus are loc  o „revoluţie paşnică”. Tihanovskaia subliniază că mişcările de protest împotriva lui Aleksandr Lukaşenko au atins a treia săptămână, informează AFP.

Svetlana Tihanovskaia spune că Belarusul este în criză

”Suntem totuşi o majoritate. O revoluţie paşnică este în curs. Nu este o revoluţie geopolitică, este o revoluţie democratică”, a afirmat Tihanovskaia – care este la Vilnius – în intervenţia sa prin videoconferinţă în cadrul reuniunii AFET.

Tihanovskaia s-a distanțat categoric de calificativele de ”pro-rusă sau anti-rusă” şi de ”pro sau anti-UE” cu privire la mişcarea de contestare din Belarus, în contextul în care preşedintele Lukaşenko încearcă să prezinte protestele drept un complot occidental care vizează sfera de influenţă rusă.

”Ţara mea este în criză”, a mai spus ea.

”Revendicările noastre sunt simple: alegeri libere şi echitabile”, a subliniat Tihanovskaia, care a mai spus că este pregătită pentru ”negocieri cu autorităţile şi pentru a lua în calcul medierea din partea organizaţiilor internaţionale”, cerând însă respectarea ”suveranităţii Belarusului”.

Unul dintre cei mai importanți diplomați SUA merge în Rusia pentru a discuta despre criza din Belarus

Secretarul de stat adjunct al SUA, Stephen Biegun, va călători marți la Moscova pentru a purta discuții cu înalți oficiali ruși despre criza din Belarus, controlul armelor și Coreea de Nord, a declarat ambasadorul american în Rusia, John Sullivan, scrie Reuters.

Administrația de la Washington, profund îngrijorată

Stephen Biegun a declarat luni că Washington-ul a fost profund îngrijorat față de ceea ce sute de mii de protestatari au spus că a fost o alegere prezidențială defectuoasă, în 9 august, în Belarus.