Tăcerea anticomuniștilor vs. istoria disidentului Iulius Filip: „Erai transformat într-un animal. Aveam 39 de kg”/ Numele lui Iulius Filip, în raportul Tismăneanu

Iulius Filip și cea mai dură metodă de detenție- Restrictiva

Iulius Filip s-a născut la 23 aprilie 1947 într-o familie de muncitori din comuna Teremia Marea, județul Timiș. La absolvirea școlii militare în 1971, a primit gradul de maistru militar clasa a IV-a, fiind angajat la R. 7 A Florești Cluj, unde avea să lucreze în 1981.

Problemele sale au început în 1980 când o notă informativă menționa că Iulius Filip făcea „unele comentarii negative la adresa conducerii de partid și de stat”. Prima sa manifestare publică împotriva regimului comunist a fost în 26 ianuarie 1981, chiar de ziua lui Nicolae Ceaușescu, când a trimis prin poștă o „scrisoare anonimă cu conținut necorespunzător. După circa o săptămână, la 6 februarie 1981, maistrul militar a fost identificat ca autorul scrisorii, în cadrul operațiunii numită „Poetul”.

Iulius Filip avea să fie exclus din partid, iar la 15 martie 1981 a fost trecut în rezervă. După două luni, a solicitat emigrarea în America, prezentându-se în acest sens la ambasada americană din București. Totodată, printr-o altă scrisoare adresată lui Lech Walesa, liderul Solidarității, s-a „solidarizat” cu dizidenții polonezi, cerând să fie acceptat ca membru al acestei organizații.

Filip a fost arestat la 14 decembrie 1981 și condamnat apoi la 8 ani închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, pedeapsă redusă apoi la 5 ani și 4 luni de închisoare, pe care a executat-o în închisorile din Cluj, București, Jilava și Aiud.

Augustin Lazăr, la acea vreme procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia, a îndeplinit periodic și atribuții privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situația tuturor condamnaților ce îndeplineau fracția de pedeapsă pentru liberare.

Potrivit datelor prezentate de Antena 3, Lazăr ar fi refuzat eliberarea disidentului anticomunist Iulius Filip, deși acesta îndeplinea fracția din pedeapsă.

„Mi s-a făcut o injecție prin haine neuropaalitică în care sistemul nervos central nu mai comunica cu sistemul nervos periferic. M-au pus pe un pat de fier fără saltea, m-au legat cu lanțurile de la picioare de pat și cu mâinile m-au legat de capătul patului.

Am stat acolo nu știu cât timp, dar niște deținuți care realizau ce se întâmplă și-au rupt o cămașă și m-au mai îngrijit. Când am început să-mi revin și să realizez ce se întâmplă cu mine, arătam ca un om bolnav de boala lui Parkinson – nu mai controlam niciun membru periferic: ochii se învârteau în cap în toate direcțiile, o mână mergea în stânga, un picior în dreapta. Practic eram inexistent”, povestea Iulius Filip.

În emisiunea „Memorialul Durerii”, realizată de Lucia Hossu-Longin, Filip a vorbit despre drama de după gratiile comuniste și cum a ajuns dintr-un om normal să cântărească 39 de kg în ceea ce comuniștii reușiseră să transforme în cel mai negru iad- „Restrictiva”.

„Ea (n.r: soția) a înțeles ce s-a întâmplat, cu ajutorul unor prieteni s-a reușit să se contacteze personalul diplomatic, cu ajutorul Europa Liberă s-a comunicat ce se întâmpla la Jilava, după aceea saloanele în care se făceau experiențe pe oameni au fost desființate pentru că practic oamenii au fost mutați în celelalte închisori, ca să se piardă orice urmă.

Îmi răscolește niște sentimente dureroase. Restrictiva era un spațiu izolat față de orice. Era formată din 20 de celule (311-331) carantină de 2 săptămâni erai izolat de orice fenomen exterior, oameni, aer, în lanțuri și cătușe, fără pat, mâncare. în perete era un cadru metalic și o placă ce seara se dădea jos și dormeam pe ea, fără așternut, fără nimic. Era făcută ca, în orice parte te întorceai, cădeai. Nu aveai drepetul la pătură, dar având din anii ’62 niște îmbrăcăminte nefolosită au adus pături vechi, din vremea condamnaților. Cu alea ne-am învelit la Aiud în 84. Erau rupte și pline de sânge, nespălate. Un an nu aveai niciun drept ca persoană. Fără corespondență, pachet, vorbitor, cumpărături, hrană, căldură, baie, fără pat, somn, nimi. Erai transformat într-un animal căruia trebuie să îi scurtezi zilele de viață, plus bătaie alarme false, batjocură. Acolo unde mor mai mulți deținuti m-am intalnit cu Iuga Dumitru, Vasile Pîrvu, Gheorghe Măgureanu Ilie Ion.
Aveam 39 de kg. Nu mai puteam vorbi. Soția m-a văzut. După Restrictiva, în vară, în ’84, i-am spus soției că nu pot vorbi, să aducă copiii și a venit cu ei. Din ’81 arestat, îmi văd copiii în toamna lui ’84.
(…)
Le-am spus (n.r.: gardienilor) că nu va fi niciun vorbitor, să iasă milițianul din spatele soției și copiilor și cel din spatele meu, că altfel nu mai rămâne nimic întreg aici. Și i-am spus soției tot, ce au făcut la Jilava, ce au făcut la restrictivă. Din 5 minute, cred ca a durat 40 și ceva de minute, securistul care înregista a oprit aparatele, am rămas noi singuri. Toți erau albi, galbeni, m-au dus pe restrictivă din nou. Când am ieșit soția mi-a spus că îi zisese comandantul: doamnă, glonțul e al lui. Era Rus Vasile, făcut de dl Constantinescu colonel și scos în rezervă în ’97 comandant al închisorii Gherla.
Iulius Filip a fost eliberat din detenție la 13 aprilie 1987 și a plecat în Statele Unite. A revenit pentru prirma dată 10 ani mai târziu, în 1997, iar în prezent își duce traiul peste hotare.

Din dosarul său de penitenciar reiese că „în timpul executării pedepsei” ar fi „avut o comportare necorespunzătoare”. Pedepsit de mai multe ori, a petrecut primele 12 luni de detenție în regim restrictiv.

Reacția lui Augustin Lazăr și scrisoarea pe numele său „Te întreb, frate române…”

Din închisoare, Iulius Filip i-a scris procurorului Augustin Lazăr, în anul 1986, pe vremea când procurorul era președintele comisiei de eliberări de la Aiud:

„Te întreb frate române chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea și oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Țară bogată și frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găsești care crezi că sînt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare?
După părerea mea cele două închisori Aiud și Gherla sînt rușinea Ardealului, României, Europei că să nu spun lumii?
Te-ai întrebat vreodată cîți frați români au trecut pe aici?
Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria și timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinație)”, se arată în scrisoarea publicată de Centrul de Consultanță Istorică.

Procurorul general Augustin Lazăr a catalogat drept grosolănii declarațiile potrivit cărora procurorul deschidea sau închidea pe cineva într-un penitenciar. Lazăr nu exclude totuși ca printre dosare să se fi aflat și cel al disidentului Filip, dar susține că totul era calculat matematic.

„Este o grosolănie să spui că procurorul închidea sau deschidea pe cineva în penitenciar, că modifica mandatul de executare a pedepsei la care umbla doar judecătorul. Printre cele 50-60 de dosare, era posibil să fie și o persoană ca domnul Filip și condițiile erau verificate în același mod la toate persoanele, indiferent de ce condamnare aveau. Procurorul nu avea contact cu condamnatul din penitenciar, iar comisia era la grefa penitenciarului. Îmi exprim regretul pentru drama acestui om despre care acum am auzit, pe care nu l-am cunoscut. Se vede că a suferit nevinovat. El avea o condamnare dată de un tribunal militar și se afla la Aiud în executarea unei pedepse”, a declarat Augustin Lazăr, într-un interviu TV zilele trecute.

Procurorul general a revenit vineri, după ce a fost acuzat de un al doilea fost deținut, spunând că președintele comisiei de propuneri în vederea liberării condiționate era procurorul delegat al procuraturii județene în a cărui rază teritorială se afla penitenciarul și că participarea sa, ca procuror, în aceste comisii „era o obligație de serviciu, instituită prin lege”, fără ca această atribuție de serviciu să atragă și calitatea de lucrător al Securității.

El amintește că aprecierea comisiei de liberare se fundamentează, „în trecut, ca și în prezent, pe existența sau inexistența rapoartelor de sancționare disciplinară în dosarul condamnatului, iar exercitarea acestui drept de apreciere în privința vocației era și este suspus examinării instanței.”

Iulius Filip, victimă în raportul Tismăneanu de condamnare a comunismului

„Dintre mișcările înființate în perioada post-Brașov trebuie amintit sindicatul „Libertatea”, înființat în luna mai 1988 de către șapte foști deținuți de la Aiud, printre care disidentul Radu Filipescu, Gheorghe Năstăsescu (cel care fusese arestat pentru că răspândise manifeste în București) și Iulius Filip (muncitorul care trimisese o scrisoare de solidarizare cu „Solidaritatea” poloneză)”, se arată în Raportul de condamnare a comunismului din România, realizat în anul 2006.

Președintele de atunci Traian Băsescu a condamnat regimul comunist din România, în decembrie 2006, în Parlament, ca fiind ilegitim si criminal.

Băsescu și-a bazat demersal pe raportul întocmit de o comisie prezidentială condusă de politologul Vladimir Tismăneanu și din care au mai făcut parte, ca membri, Sorin Alexandrescu, Mihnea Berindei, Constantin Ticu Dumitrescu, Radu Filipescu, Virgil Ierunca, Sorin Ilieșiu, Gail Kligman, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Marius Oprea, H.-R. Patapievici, Dragoș Petrescu, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Levente Salat, Stelian Tănase, Cristian Vasile, Alexandru Zub.

Același raport de condamnare a comunismului prevede că: „toate nedreptățile și nelegiuirile făcute de regimul comunist trebuie reparate prin legi. De exemplu: foștii activiști comuniști de frunte, foștii conducători ai Securității, ai Miliției, și ai Ministerului de Interne, ai „Justiției” comuniste, foștii torționari să nu poată beneficia de pensii peste nivelul minim al populației. Pensia foștilor deținuți politici și a urmașilor direcți ai acestora să fie considerabil majorată. Foștilor deținuți politici să li se acorde cât mai multe gratuități: asistență medicală, medicamente, transport urban și interurban, abonamente radio-TV, costul mediu de întreținere: căldură, energie electrică, gaz metan, apă, salubritate)”.

Tăcerea anticomuniștilor

Poeta Ana Blandiana vorbea în vremea publicării raportului care condamna comunismul despre importanța momentului și ce ar trebui făcut: „Eu nu pot sa va raspund decat din perspectiva mea de om care am pornit sa realizez, impreuna cu colegii mei, Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei. Acesta este format dintr-un muzeu si dintr-un centru de studii, dar scopurile – atat ale muzeului, cat si ale centrului de studii – sunt de fapt educative. Memorialul este, cum se scrie de atatea ori in presa internationala, o institutie unica in felul ei, pentru ca este in acelasi timp de muzeografie, de cercetare si de educatie. Deci, pentru mine, prima dintre recomandari ar fi sa se revizuiasca programa scolara si sa se introduca – prin ore obligatorii – studiul represiunii comuniste. In masura in care generatiile tinere ar intelege despre ce a fost vorba si ce au trait parintii si bunicii lor, consecintele ar fi nu numai morale si intelectuale, dar si politice”, se arăta într-un interviu acordat Revistei 22.

Aceeași publicație menționa în 2011, declarația Jaroslaw Godun, directorul Institutului Cultural polonez la București: „În anul acela s-a întâmplat un lucru foarte important: descoperirea unui erou necunoscut, pe numele său Iulius Filip, un ceferist din Cluj, care nu s-a temut în timpul dictaturii ceaușiste să trimită o scrisoare de salut delegaților primului congres al Solidarității. Pentru gestul său a fost condamnat la ani grei de închisoare. Astăzi, grație Anei Blandiana, care l-a prezentat delegaților Solidarității, acest erou necunoscut a fost omagiat de Polonia în anul 2005 și decorat cu un important ordin de stat. Era cea de-a 25-a aniversare a mișcării Solidaritatea. Dacă nu ar fi fost Sighetul, nu am fi aflat niciodată de existența lui Iulius Filip.

Și președintele Klaus Iohannis a vorbit în mod repetat despre condamnarea comunismului și a abuzurilor petrecute.

„Comunismul a fost un regim oribil, crunt, draconic, și aceste lucruri nu se pot crea într-un spațiu, ci numai prin amintiri și o mică parte se poate transmite prin povestire. Oprimări, jignii, lipsiți de liberate, aceste lucruri nu se pot imagina în ziua de astăzi, însă ce se poate povesti, este ce evenimente am văzut, am trăit, cum a fost cadrul general. Cred că spațiul are valoarea lui, prin faptul că îți dă un motiv să intri în această discuție despre vremea comunismului, în România. Epoca a fost probabil cea mai neagră a României și ororile comunismului nu trebuie uitate, trebuie povestite pentru a nu ajunge în situația de a repeta greșeli pe care noi le-am făcut. Comunismul, o greșeală enormă, că nu am făcut-o benevol, asta e altceva, dar modul în care s-a inoculat, o oroare a istoriei moderne, aceste lucruri trebuie povestite”, a spus recent Klaus Iohannnis.

Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul Augustin Lazăr. Totodată, Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut președintelui să îl revoce pe procurorul general Augustin Lazăr, dar spune că nu a primit niciun răspuns.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a decis reverificarea procurorului general Augustin Lazăr, după acuzațiile ce i-au fost aduse în spațiul public.

Augustin Lazăr a fost numit procuror general în data de 28 aprilie 2016 de către președintele Klaus Iohannis, la propunerea ministrului Justiției de la acea vreme, Raluca Prună.

Societatea Timișoara, fondată în prima lună după revoluția din decembrie 1989 de un grup de intelectuali timișoreni, și care este autoarea Proclamației de la Timișoara, i-a acordat recent procurorului general al României, Augustin Lazăr, premiul „Speranța” .

Foto: captură YouTube/ Actual de Cluj