Prima pagină » Știri » Talibanii promit o nouă campanie teroristă în Afganistan

Talibanii promit o nouă campanie teroristă în Afganistan

Talibanii au promis astăzi că vor lansa o nouă campanie teroristă împotriva Guvernului și a forțelor internaționale din Afganistan, începând de joi, prima zi a Ramadanului, relatează AFP.

Talibanii au promis astăzi că vor lansa o nouă campanie teroristă împotriva Guvernului și a forțelor internaționale din Afganistan, începând de joi, prima zi a Ramadanului, relatează AFP. "Vom lansa o amplă operațiune în numele lui Nasrat ("victorie" în limba dari și paștună) încă din prima zi a Ramadanului", au anunțat aceștia într-un comunicat semnat de comandantul rebelilor, mollahul Brader, și prezentat de purtătorul de cuvânt al talibanilor, Yusuf Ahmadi.

Mollahul Brader fusese declarat mort de un oficial din cadrul Ministerului Apărării, informație dezmințită însă ulterior de Ministerul de Interne. Operațiunea Nasrat va consta într-un număr mai mare de atentate sinucigașe, de bombe detonate pe străzi și noi lupte, "nu numai în sud, ci pe întreg teritoriul țării", se arată în comunicat.

Majoritatea atacurilor talibanilor, recrutați în special din rândul etnicilor paștuni stabiliți în sudul Afanistanului, au loc în zone din sudul și sud-estul țării. În aceste regiuni sunt desfășurați majoritatea celor 50.000 de militari străini.

Comunicatul talibanilor a fost dat publicității după ce președintele afgan Hamid Karzai și rebelii s-au declarat dispuși să discute pentru a pune capăt celor șase ani de violențe. Insurecția islamiștilor radicali a fost declanșată la o zi înlăturarea de la putere a regimului taliban, de către o coaliție internațională condusă de Statele Unite, la sfârșitul lui 2001.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și