Prima pagină » Știri » Tamara Buciuceanu Botez, înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri cu onoruri militare: „Ea s-a jertfit, a jucat într-o perioadă istorică cumplită”

Tamara Buciuceanu Botez, înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri cu onoruri militare: „Ea s-a jertfit, a jucat într-o perioadă istorică cumplită”

Tamara Buciuceanu Botez, înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri cu onoruri militare: „Ea s-a jertfit, a jucat într-o perioadă istorică cumplită
Actrița Tamara Buciuceanu Botez, care a murit marți, la vârsta de 90 de ani, a fost înmormântată cu onoruri militare vineri, la Cimitirul Sfânta Vineri din București, în aplauzele a aproximativ 200 de colegi și spectatori.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Tamara Buciuceanu Botez a fost depus joi la prânz la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din București, iar, vineri dimineață, a fost dus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, unde a avut loc ceremonia religioasă.

Mai mulți actori și-au prezentat ultimele omagii atât la Teatrul Bulandra, cât și la biserică.

„România este un izvor permanent de artiști talentați. Iubea foarte mult publicul”, a declarat Alexandru Arșinel vineri. Întrebat ce ultim mesaj i-ar transmite Tamarei Buciuceanu, Arșinel a spus: „Să-i transmită lui Stela (Popescu, n.r.) salutări și să se bucure de ceea ce Dumnezeu ne dă pe lumea cealaltă”.

Actorii Emilia Popescu, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Daniela Nane s-au mai numărat printre cei care au participat la înmormântare.

Totodată, actorii Mihai Constantin, nepotul Tamarei Buciuceanu, Mitică Popescu, Emilia Popescu, Ștefan Bănică Jr, George Ivașcu, Dan Puric, Șerban Celea, Tudorel Filimon și Daniela Nane au fost printre cei care au venit să își ia rămas bun joi seara de la marea artistă.

„Mi-am luat ramas bun de la un om care aducea imens de multă bucurie pe scenă. Doamna Tamara Buciuceanu o imensă actriță, un vârf al istoriei noastre teatrale. Ceea ce se întâmplă astăzi ne întristează. Ea s-a jertfit, a jucat într-o perioadă istorică cumplită, în comunism, în care totul era trist. Să țineți minte: marii artiști se jertfesc. Dumnezeu să o binecuvânteze și să fie alături de marii artiști”, a comentat Dan Puric.

„Asta era și esența doamnei Tamara Buciuceanu, regina comediei românești: generozitatea ființei sale de a spera ca fiecare să-i devină egalul dumneai. A plecat dintre noi poate omul Tamara, actrița a rămas și va fi aici mereu cu reverberanța celui mai molipsitor râs din lume, în inimile și sufletele noastre, astăzi însă, atât de triste. Somn ușor, distinsă doamnă a teatrului românesc!”, nota George Ivașcu, când afla că Tamara Buciuceanu a încetat din viață.

„A rămas în mintea tuturor pentru excepționalele roluri jucate. Dumnezeu să o odihnească”, a spus Ministrul Culturii, Daniel Breaz.

„A fost un an teribil pentru teatrul românesc. Florina Cercel, Ducu Darie și, acum, Tamara Buciuceanu. Îmi amintesc că oamenii plecau cu lacrimi în ochi de la spectacolele ei, se producea acel catharsis”, a comentat actrița Daniela Nane pentru MEDIAFAX.

Tamara Buciuceanu Botez a murit marți, la Spitalul Elias din Capitală, unde fusese internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii octombrie.

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, și a frecventat cursurile Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, între anii 1948 și 1951. În cel de-al patrulea an de studii, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu, și a absolvit în anul 1952.

În anul 1962, s-a căsătorit cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996.

Tamara Buciuceanu rămâne una dintre legendele teatrului de comedie și a jucat în peste 25 de filme, printre care se numără „Titanic vals”, din 1964, „Anecdota”, lansat în 1972, „Domnișoara Nastasia”, din 1976, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, din 1979, „Alo, aterizează străbunica!…”, din 1981, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Declarație de dragoste”, lansat în 1985, „Cuibul de viespi”, din 1986, „Nunta mută”, lansat în 2008.

Totodată, a interpretat roluri pe scenele marilor teatre din Capitală, precum Odeon, Bulandra, Național și Comedie. Printre piesele în care a interpretat roluri emblematice se numără „Dimineață pierdută”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Doctor fără voie”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” și „Cumetrele”.

Mai mult decât atât, Tamara Buciuceanu i-a dat glas personajului Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

Cariera din teatru a fost dublată de cea din televiziune, Tamara Buciuceanu realizând apariții memorabile, incluse în programele de divertisment. Totodată, a apărut în două episoade din serialul „Toate pânzele sus”, regizat de Mircea Mureșan și lansat în luna martie a anului 1977.

Recompensată cu peste 20 de premii de interpretare, actriței i-a fost decernat premiul „Aristizza Romanescu” pentru întreaga creație teatrală și cinematografică, la gala Academiei Române pe anul 2011, precum și distincția Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în anul 2014. În 2008, artista a fost omagiată și la Transilvania International Film Festival (TIFF) de la Cluj-Napoca, iar, în 2014, a primit însemnele Ordinului Coroana României în grad de Ofițer din partea Casei regale. În 2011, actrița a primit o stea pe Walk of Fame – Aleea celebrităților din București.

În 2013, a fost lansat volumul „Tamara Buciuceanu. O viață închinată scenei”, de Bogdana Darie. Riguros documentată și realizată pe baza a numeroase interviuri cu Tamara Buciuceanu-Botez, precum și cu prieteni și colegi de scenă ai artistei, cartea prezintă viața și evoluția profesională a uneia dintre cele mari actrițe a teatrului, operetei și cinematografiei românești.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate