Tânăr a fost reținut după ce a urmărit o femeie până la lift și a agresat-o sexual. Băiatul a fost plasat sub control judiciar
În următoarele două luni, polițiștii vor monitoriza activitatea tânărului și vor verifica periodic dacă acesta respectă obligațiile impuse.
În acest caz, polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală.
Potrivit polițiștilor, tânărul a urmărit o femeie de 38 de ani în orașul Botoșani până în liftul din scara blocului unde locuia aceasta și a făcut „acte de natura sexuală” în fața femeii.
Apoi, tânăr a plecat, dar a fost identificat și găsit acasă.
Sâmbătă, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia pentru agresiune sexuală.
Știre inițială

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca duminică să fie prezentat în fața instanței.