Tânăr arestat după ce ar fi violat și ucis o fată de 12 ani
Un tânăr de 21 de ani, care lucra la o stână din Dolj, a fost arestat preventiv, marți, după ce ar fi violat și ucis o fată de 12 ani, acesta recunoscându-și faptele la audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit prim-procurorului de la Parchetul Tribunalului Dolj, Claudiu Dinculescu, tânărul de 21 de ani lucra la stâna la care erau angajați și părinții fetei de 12 ani, din localitatea doljeană Măceșul de Jos.
Luni după-amiază, tânărul, care era băut, a violat-o pe copilă, profitând de faptul că rămăseseră singuri la stână. Ca să nu îl reclame la Poliție, tânărul a lovit-o pe fată cu un corp contondent, apoi a înțepat-o de mai multe ori cu un cuțit.
Ulterior, agresorul a abandonat-o pe fată, care era inconștientă.
Victima a fost descoperită de proprietarii stânei care au alertat Poliția.
Inițial, tânărul nu și-a recunoscut fapta la audieri, mărturisind ulterior că a violat-o și ucis-o pe fată.
„Bărbatul de 21 de ani fost reținut în noaptea de luni spre marți, iar în cursul acestei după-amieze (n.r. – marți) a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. El este acuzat de viol și omor calificat”, a declarat prim-procurorul de la Parchetul Tribunalului Dolj.