Prima pagină » Știri » Tânăr arestat la Arad pentru deținerea ilegală a peste un kilogram de cannabis

Tânăr arestat la Arad pentru deținerea ilegală a peste un kilogram de cannabis

Tânăr arestat la Arad pentru deținerea ilegală a peste un kilogram de cannabis
Un tânăr a fost arestat de Tribunalul Arad pentru deținerea ilegală a peste un kilogram de cannabis, el fiind suspectat de mai mult timp de vânzarea drogului către mai mulți tineri arădeni, informează Poliția Română

Sursa citată precizează într-un comunicat că, în cursul lunii august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad din cadrul BCCO Timișoara și procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Arad au efectuat investigații privind activitatea infracțională a unui tânăr din Arad, suspectat de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că Daniel P., în vârstă de 22 ani, deține și comercializează cannabis mai multor tineri din municipiul Arad.

Polițiștii au făcut două percheziții domiciliare, în urma cărora s-a reușit probarea activității infracționale a suspectului, depistarea acestuia și capturarea a 1,350 de grame de cannabis.

În baza probatoriului administrat în cauză, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea lui Daniel P., pentru 24 de ore. Ulterior, fiind prezentat Tribunalului Arad, suspectul a primit mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută și pedepsită de art.2 al.1 din Legea 143/2000.

Citește și