Un turist de 17 ani a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean Constanța, luni după-amiază, după ce s-a electrocutat în parcul de distracții din stațiunea Eforie Nord, pentru că a vrut să se suie în mașinuțe electrice mergând în picioarele goale în perimetrul de funcționare al acestora.
Potrivit Poliției Județene Constanța, tânărul de 17 ani a mers în parcul de distracții din Eforie Nord, vrând să se dea în mașinuțe electrice.
Acesta era în picioarele goale, iar când a intrat în perimetul delimitat unde circulă mașinuțele s-a electrocutat, fiind trântit la pământ.
În zonă a sosit un echipaj de la Ambulanța Constanța care i-a acordat primul ajutor și l-a resuscitat, iar după ce a fost stabilizat, tânărul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, fiind în stare gravă.
Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru a stabili cum s-a produs incidentul.