Tânăr din Sibiu, mutilat cu o maceta de către un bărbat, după un conflict spontan
Surse judiciare au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că între cei doi tineri din Roșia a izbucnit un conflict spontan, sâmbătă după-amiaza.
„Un tânăr în vârstă de 21 de ani l-a lovit pe un alt tânăr în vârstă de 28 de ani, cu o macetă, provocându-i mai multe plăgi tăiate la nivelul feței și brațului stâng. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații „, au spus sursele citate.
Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pentru infracțiuni de lovire sau alte violențe și urmează să se stabilească toate circumstanțele evenimentului.