Prima pagină » Știri » Tânăr în vârstă de 35 de ani, găsit mort cu două cuțite în piept, în zona unei pălincării. Suspectul a fost transportat la spital

Tânăr în vârstă de 35 de ani, găsit mort cu două cuțite în piept, în zona unei pălincării. Suspectul a fost transportat la spital

Tânăr în vârstă de 35 de ani, găsit mort cu două cuțite în piept, în zona unei pălincării. Suspectul a fost transportat la spital
Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost găsit decedat în zona unei pălincării din Șomcuța Mare, județul Maramureș, în dimineața zilei de duminică, 30 mai. Acesta avea înfipte în piept două cuțite.

Autoritățile au fost sesizate în jurul orei 07:36 de decesul bărbatului din Berchez. La fața locului a fost identificat un bărbat în vârstă de 53 de ani, tot din Berchez, căruia i s-a făcut rău și a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Bărbatul lucra cu ziua în pălincăria unde a fost găsit decedat

Cadavrul victimei a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Potrivit primelor informații, numele victimei este Radu Fărcaș iar bărbatul muncea cu ziua la pălincăria unde a fost găsit decedat. Se pare că victima și principalul suspect al cazului au mers împreună în local în cursul serii trecute, însă momentan nu se știe ce s-a întâmplat între ei.

Principalul suspect în acest caz, bărbatul în vârstă de 53 de ani, i-ar fi spus unei fremei din localitate că a găsit un bărbat mort în zona pălincăriei, iar apoi a dispărut. Ulterior, femeia a mers la local unde a dat peste trupul victimei și a alertat autoritățile.

Criminaliștii au făcut dcercetări la fața locului și au descoperit că în local sunt urme de violență, care ar putea indica faptul că între cei doi bărbați a avut loc un scandal înainte ca cel de 35 de ani să moară.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?