Prima pagină » Știri » Tânăr ridicat de polițiști după ce a postat pe Facebook poze cu fosta sa iubită dezbrăcată

Tânăr ridicat de polițiști după ce a postat pe Facebook poze cu fosta sa iubită dezbrăcată

Tânăr ridicat de polițiști după ce a postat pe Facebook poze cu fosta sa iubită dezbrăcată
Un tânăr de 19 ani din Timișoara a fost ridicat de anchetatori de la locuința sa, joi dimineață, fiind cercetat pentru șantaj, după ce ar fi publicat pe internet mai multe fotografii pornografice cu fosta sa iubită, care la acea vreme avea 15 ani, aceasta fiind fiica unei judecătoare din Timișoara.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT și polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate au descins, joi dimineață, la locuința unui tânăr de 19 ani din Timișoara, acesta fiind cercetat pentru șantaj, relații sexuale cu un minor și distribuire de materiale pornografice cu minori în sisteme informatice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform surselor citate, când avea 17 ani tânărul a început o relație cu fiica unei judecătorare din Timișoara, la acea vreme fata având 15 ani. În timpul relației, bărbatul a filmat-o pe aceasta dezbrăcată, iar după ce relația lor s-a încheiat el a spart pagina de Facebook a fetei și a postat acolo fotografiile.

În momentul în care a văzut fotografiile pe internet, mama tinerei, judecătoare în Timișoara, a sesizat DIICOT, iar la scurt timp anchetatorii au aflat cine a postat imaginile.

Tânărul urmează să fie audiat la sediul DIICOT Timișoara.

Liliana Iedu, [email protected]

Autor

Citește și