Tânăra care stă de 5 zile cu fătul mort în pântece, adusă la Maternitatea Polizu

Publicat: 12 02. 2013, 17:58
Actualizat: 07 04. 2019, 07:54

Tânăra însărcinată în luna a noua care îi acuză pe medicii Spitalului Județean din Călărași că nu au interventit la timp pentru salvarea copilului, iar de cinci zile aceștia ar refuza să-i scoată fătul mort a fost adusă, marți, la Maternitatea Polizu din Capitală, la solicitarea familiei.

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Călărași, femeia, din localitatea Dragalina, a fost adusă la Maternitatea Polizu cu o ambulanță, la cererea familiei și după ce medicii au decis că transportul, sub asistență medicală, nu îi pune viața în pericol.

Conform surselor citate, medicii de la Polizu vor decide dacă vor adopta soluția declanșării expulziei naturale a fătului decedat sau dacă vor recurge la o intervenție chirurgicală.

Tânăra de 25 de ani, Victorița Radu, din comuna Dragalina, a ajuns la Spitalul Județean din Călărași în noaptea de joi spre vineri, acuzând faptul că are dureri și că fătul se zbate mai mult ca de obicei. Ea susținea că medicii i-ar fi spus că nu este pregătită pentru naștere.

„Aveam dureri cumplite, m-a preluat o asistentă, mi-a facut control și a spus «nu e pentru naștere». Chiar dacă ecografiile ulterioare arătau o activitate cardiacă slabă a fătului, până la ora 8.10 dimineața medicul de gardă nu a intervenit. După schimbul de tură un alt medic ginecolog a pus verdictul: fătul nu mai este viu. Acum, la patru zile, eu am fătul mort în pântece în continuare și medicii nu vor să-l scoată”, afirma tânăra.

Rudele femeii îi acuză de malpraxis pe medici și au depus plângeri la Poliție și la Colegiul Medicilor Călărași.

„Medicii au confirmat că acest copil este mort de o zi, două sau trei, ei știu, dar problema este de ce nu-i scot copilul, de ce au așteptat atâta timp. Vreau să se facă operație, să-i scoată fătul mort, dar medicii au spus că operația se face doar în situații de urgență. Dar asta nu este o urgență? Vreau să se facă dreptate, este un caz de malpraxis”, a spus soțul femeii.

De cealaltă parte, reprezentanții Spitalului Județean din Călărași susțineau că în momentul în care femeia a ajuns la spital fătul era mort, iar tânăra a mai fost internată în timpul sarcinii, când ar fi fost constatate probleme privind dezvoltarea copilului, și i-au fost recomandate un tratament și câteva analize specifice, care nu au fost finalizate.

„În acest moment, eforturile echipei medicale sunt concentrate pentru salvarea vieții pacientei, încercându-se declanșarea expulziei naturale a fătului decedat. Se analizează situația gravidei al cărui făt a fost depistat mort și s-a a dispus o anchetă internă pentru identificarea tuturor aspectelor acestui caz”, declara purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Călărasi, Laurian Ioniță.

Și reprezentanții Poliției Călărași au declanșat o anchetă în acest caz.

„A fost înregistrată plângerea bărbatului din Dragalina. Se cercetează împrejurările în care a avut loc situația reclamată, au început cercetările în acest caz și vor fi așteptate și concluziile medicilor legiști care vor face necropsia fătului mort”, preciza purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Călărași, inspector Ramona Tudor.