Tânăra din Prahova de 17 ani care a fost dată dispărută a fost găsită. Unde și-ar fi petrecut noaptea
Potrivit IPJ Prahova, tânăra a fost găsită miercuri și nu pare să fi fost victima vreunei agresiuni.
„În urmă cu puțin timp, minora a fost depistată pe raza municipiului Ploiești. Se pare că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.
Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că tânăra i-a răspuns mamei sale la telefon, căreia i-a spus unde se află și că și-a petrecut noaptea la o prietenă.
Fata a fost abandonată la naștere și de atunci este crescută de o familie din Gherghița.
Potrivit Poliției Prahova, dispariția fetei a fost semnalată marți seara. Polițiștii din Pucheni au fost sesizați că Ioana Gabriela Chirilă, de 17 ani, din comuna Gheorghița, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
„Se pare că aceasta ar fi plecat în aceeași zi, în jurul orei 10.30, către liceul din municipiul Ploiești, unde este elevă. Ultima conversație purtată cu familia ar fi fost în jurul orei 17.30, când minora a afirmat că se afla în stația de microbuze din zona Bariera Bucov, urmând să ia traseul către casă”, a transmis IPJ Prahova.